text Poezii

Uneori mi-e-atât de teamă

de Diana14
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Uneori mi-e-atât de teamă, eu un pas să mai pășesc,
Îmi aplec încet privirea, și în loc eu mă opresc,
Tare-aș vrea să urc o treaptă, mai aproape de cel viu,
Dar cel rău mereu încearcă, să mă-ntoarcă în pustiu.

Uneori îmi pierd credința, și îmi este-atât de greu,
Gândul meu când rătăcește, gol... fără de Dumnezeu,
Dar și-atunci când deznadejdea, mă cuprinde ea pe mine,
Ooo... Isuse... Împărate, mie nu îmi este bine.

Uneori cobor în vale, căci târât de guri ce-s rele,
Sunt întruna... și aruncă, doar dureri ființei mele,
Sunt atât de larg deschise, să mă-nghită ele-ar vrea,
Căci am hotărât în viață, să urmez doar calea Ta.

Calea-n sac și în cenușă, urma care ai lăsat,
Dar acele guri deschise, spun că nu-i adevărat,
Că nu este suferință, pe-acest drum, pe-această cale,
Dar eu știu, ea este plină, de suspine și de jale.

Uneori o clătinare, ea mă scutură ușor,
Aducând abandonare, printr-un rece crunt fior,
Degete acuzătoare, înspre mine când se-ntind,
Când cu-o ultimă putere, vreau de Tine să mă prind.

Și trecutul mă pândește, răscolindu-mi răni adânci,
A mea inimă-mi lovește, rătăcind-o printre stânci,
Dar alegerea făcută-n ziua când te-am întâlnit,
Ea mă ține în picioare, chiar de sunt un rătăcit.

Hotărârea ce-am luat-o, îmi aduce ea lumină,
Și speranță îmi aduce, la o zi ce-i doar senină,
Ea mă face azi în viață, răul să-l deosebesc,
Și în totul doar pe Tine, Domnul meu să te zăresc.

Uneori mi-e-atât de teamă, dar Tu o alungi mereu,
Îmi ridici a mea privire, aplecată ce-i de-un greu,
Mă ajuți să urc o treaptă, mai aproape ca să fiu,
De-acea zi ce va desparte, viața mea de-acest pustiu.

Când eu pierd acea credință, ce-mi golește gândul meu,
Tu ești scutul ce-l păzește, de săgeata celui rău,
Dar și-atunci când deznadejdea, mă cuprinde ea pe mine,
Tu cobori a Ta prezență, să te simt numai pe Tine.

Dar când eu târât în vale, sunt de gurile deschise,
Văd cum se-mplinesc acele, care sunt ele promise,
Văd cum doar Tu faci dreptate, eu să-nainteze mereu,
Pe-acest drum al suferinței, care-i uneori prea greu.

Când se-ntind mâini înspre mine, aducându-mi clătinare,
Firul vieții mele Doamne, Tu îl duci doar la izvoare,
Ce sunt pline de iubire, să m-adăp... să pot ierta,
Mâna ce aruncă piatra, gura chin în viața mea.

Când trecutul m-ațipește, Tu-mi aduci un viitor,
Înspre care-mi dai putere, eu să-mi iau avânt să zbor,
Îmi porți zborul pe-a Ta mână, să nu am un zbor înfrânt,
Cât călătoresc spre Tine, pe-acest drum... pe-acest pământ.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise