TRISTEȚI PROVINCIALE

”TRISTEȚI PROVINCIALE”



E lung orașul, ba e scurt,
Și e curat, nu prea curat,
Și-așa de necivilizat
De rămâi, mut,

În fața sfintelor icoane,
Mărturisesc că nu credeam
S-ajung pe plaiuri, marocane,
În care mâna, lui Satan,
Împărtășește lighioane,

Amestecul provincial
Din acest mic oraș, turcit,
Atât de tare m-a scârbit
Încât, o viață-n plus să am,

Mi-ar măcina-o val, cu val,
O amintire-a unui Baal
Ce se ascunde la zenit,
Și oamenii ce-n gura mare

Vocabularul hipofren,
Și-l cântă-n strune, de ghitare,
Ca zângănitul unui tren
Ce face câțiva kilometri,
În cam tot atâtea ore...

Ca un blestem cristalizat,
În extraplatul abdomen, al Terrei,
Ineul, e-o statuie a Venerei,
Fragment Sodomei, de-altădat,

De aceea, de cum vezi orașul,
Miroase-a excremente animale,
Și a stătut, și-a haine militare,
A garnizoană importantă-n care
Soldatul, depresiv, s-a împușcat,

Orașu-n care am pierdut,
Vre-o paisprezece luni, doar în ședințe,
O satisfacție-am avut așa de mare
Doi ani plecat, cu alte trebuințe,
Și-alte opt luni, pe tren, desigur, și kaput.

Atâta vreme cât am stat,
Aveam un scaun, foarte regulat,
Rămas cadou, pentru Movilă.
SALUTARE! ...

25. AUG. 1982
INEU