Tot ce-a fost vestit odată

Tot ce-a fost vestit odată,
Negreșit azi se-mplinește,
Se urăsc frate cu frate,
Niciunul azi nu iubește,
Unitatea ce-i lăsată,
Ce-i un dar așa frumos,
Este darul din iubire,
Nu-i un alt mai prețios.

Tot ce-a fost vestit odată,
Azi se vede-n adunare,
Murmur și o rugăciune,
Doar cu gându-n lume-afară,
O prezență minunată,
Adunările sunt pline,
Dar nu se mai văd nici lacrimi,
Nu se-aud astăzi suspine.

Toți se luptă să ajungă,
Să vestească un cuvânt,
Nu se simte cercetarea,
Când se cântă câte-un cânt,
Auzim voci minunate,
Astăzi nu oricine are,
Doar acei ce-n misiune,
Au un nume de valoare.

Avem adunări alese,
Vara sunt azi răcoroase,
Dar și iarna-s minunate,
Când sunt ele călduroase,
Avem azi și vestiare,
Camere pentru copii,
Dar să punem o-ntrebare,
Suntem noi astăzi cei vii? ?

Doamne... astăzi unde-s oare,
Frații care-odat strigau,
Cu genunchii pe podele-n,
Rugăciune când stăteau,
Când veneau din câmpul muncii,
Și erau așa trudiți,
Dar în ruga înălțată,
Nu simțeau că-s obosiți.

Unde-s camerele care,
Focu-n sobe-atunci ardea,
Când suna câte-o cântare,
Harul Tău mereu curgea,
Se simțea a Ta prezență,
Doamne... lacrimi tot curgeau,
Și cel mic, dar și cel mare,
Împreună se rugau.

Era-tât de minunată,
Părtășia între frați,
Vie era unitatea,
Cei mici nu erau uitați,
Se uneau în rugăciune,
Și mereu Tu coborai,
Între ei mereu Isuse,
Doar minuni atunci făceai.

Astăzi... Doamne s-a stins focul,
Ce martirii îl aveau,
Nu mai sunt minuni Stăpâne,
Cum cândva ele erau,
Este rece-n adunare,
De atâta vrăjmășie,
De atâta înălțare,
Nici iubirea nu e vie.

Părtășia e frumoasă,
Când suntem mai mulți veniți,
Dar în rugăciune Tată,
Nu există frați uniți,
Nu sunt azi nici adunate,
Jertfe pentru nevoiași,
Căci ei sunt prea mici Isuse,
Și în urmă sunt rămași.

Ooo... de-ar mai veni odată,
Acea sfântă uninate,
Și iubirea... părtășia,
Ce de Tine-au fost lăsate,
La un foc ce arde-n sobe,
Nu știu câți ar mai veni,
Dar noi știm, c-atunci Isuse,
Negreșit vei coborâ.

Adu Doamne timpul care,
Cerul Tu îl deschideai,
La o simplă poezie,
Sau cântarea ce-o-ascultai,
Să se vadă a Ta slavă,
Cum atunci ea s-a văzut,
Căci acest timp de acuma,
Nu e cel ca din trecut.