Te-am strigat în suferință

Te-am strigat în suferință, Tatăl meu iubit ceresc,
Tu mi-ai ridicat privirea, cerurile să privesc,
Ca să văd cum a Ta mână, când te strig ea se coboară,
Și când vii... Isuse sfinte, tot în jur se înfioară.

Totul tace... se oprește, lângă mine când cobori,
Când se-arat-acele raze, ce desparte-ntinșii nori,
Și prezența Ta divină, legăturile slăbește,
Ea le rupe și-a mea gură doar pe Tine te slăvește.

Te-am chemat în miezul nopții, să-mi aduci lumina Ta,
Să nu bâjbâi pe cărarea, noaptea ce mi-o oferea,
Tu ai coborât Isuse, urma Ta mi-ai luminat,
Ca să ies din noaptea lungă, la un loc ce-i mult mai larg.

Ca să pot să las în urmă, bezna nopții... mi-ai adus,
Doar lumina Ta căci Doamne, eu o vreau pe cea de sus,
Cea pământul ce o are, e lumină trecătoare,
Eu o vreau pe cea divină, să mă ducă la izvoare.

Te-am strigat când uscăciunea, inima îmi cuprindea,
Doamne Dumnezeul păcii, te rugam... nu o lăsa,
Ai hranit-o cu cuvantul, ce de viață-i dătător,
I-ai dat inimii Tu aripi, ca să se avânte-n zbor.

I-ai dat din a Ta putere, din tăria Ta i-ai dat,
Ca să bată cât mai tare-n pieptul meu neâncetat,
I-ai dat inimii speranța, că te va-ntâlni-ntr-o zi,
Și nimic... ca și acuma, nu vă va mai despărți.

Te-am strigat când lumea mie, gropi în față îmi săpa,
Căci eu știu că doar la Tine, e puterea de-a salva,
A mea inimă ce-ntruna, să o fure și-ar dori,
Să o-nece, s-o scufunde, să nu poată a iubi.

Ca să cad în deznădejde, și în necredință vrea,
Lumea care mă pândește, ca să cad în groapa sa,
Dar Isuse, l-al meu strigăt, am văzut cum ai raspuns,
Și pe drumul vieții mele, izbăvire mi-ai adus

Te-am strigat pe Tine Doamne, te-am chemat în ajutor,
Caci eu mi-am dorit Isuse, ca să urc nu să cobor,
Și în orice-mprejurare, singur Tu nu m-ai lăsat,
Ți-ai întins mereu Tu mâna, ajutorul Tău mi-ai dat.