text Poezii

TAINA OMULUI

de Rely Tarniceri
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri


Vrind sa aflu ce e omul, lumea-ntreaga-am colindat
Si bătînd din poartă-n poartă, prea puţine am aflat.
Trup din lutul de pe vale, ce-l framinţi doar cu o mină,
Care şade-un timp pe cale şi se-ntoarce in ţărină.
Trup plăpînd, micuţ si firav, sub povara se-ncovoaie,
Iar pe vint şi pe furtună, pină la pămint se-ndoaie.
Însă lutu-acesta moale ce se-ndreaptă către moarte,
Duce-n pieptul lui o taină ce-l ajută să se poarte.
Şi-am văzut in lumea larga, mulţi care-şi pierdeau puterea,
Şi zdrobiţi de grea povară, invăţau ce e durerea.
Mame ce-şi vedeau copiii smulşi cu sila de la sîn,
Ca să fie daţi ca jertfă unui ritual păgîn.
Taţi care-şi vindeau copila pentru pumnul de arginţi,
Tineri osîndind la moarte pe bătrînii lor părinţi.
Fraţi călcindu-se-n picioare, ne-mpărţind piinea şi sarea,
Şi zidiţi în împietrire, învăţînd ce-i nepăsarea.
Pumnii înălţaţi spre ceruri, în blestem rostit cu gura,
Aşteptări neîmplinite, învăţîndu-i ce e ura.
Mii de vise sfărîmate, ghiare sfîşiind fiinţa,
Altă lecţie-nvăţată. Denumirea: suferinţa.
Şi mergînd aşa pe cale, cu povara asta-n spate,
Am crezut de la o vreme, că le-am învăţat pe toate.
Însă omu-i o fiinţă ce nu-şi recunoaşte starea
Şi rănit de suferinţă, a-nvăţat ce-i răzbunarea.
Ah! Ce dulce-i, ce divină, cind nimic n-ai de pierdut,
Cel ce te-a rănit, plăteşte, pentru tot ce te-a durut.
Este o lege: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte,
Nu mai ştii ce eşti acuma, nici ce-ai fost cîndva-nainte.
Fără viaţa, fără lege, fără nici un viitor,
Drumul cobora într-una şi era tot mai uşor.
Nici o stavilă pe cale, să-i oprească-naintarea,
Şi aşa, piredut de toate, a-nvăţat ce-i desfrînarea.
Şi ieşind din stralucirea care îi dădea puterea,
În noroi, zdrobit de toate, experimenta căderea.
Nu mai era nici o treaptă ce să-i năruie fiinţa.
Biciuit de toţi şi toate, invăţase umilinţa.
Şi-astfel am vazut că omul, ce-n păcat îşi frînse zborul,
Îşi pierduse măreţia ce i-o dase Creatorul.
Dar pe drum, un OM cu-o cruce, tainic îşi urma destinul,
Învăţind şi EL, ca alţii, ce-i durerea, ce e chinul.
Cu povara crucii-n spate, fără-aşi inălţa privirea,
El îi învaţa pe alţii, cu adevarat, smerirea.
Toţi credeau că vina-şi poartă şi pe drept plăti-va preţul.
El urca tăcut pe cale, suferind smerit dispreţul.
Nimeni nu ştia ca însuşi Cel Dintîi, din Tatal, Sfîntul,
Pe pămînt se coborîse pentru a-mplini Cuvintul.
Prin badjocura de vorbe şi de lovituri cu sila,
Doar un suflet de femeie, învaţa ce-nseamnă mila.
"Nu e drept, ca fără vină, Tu să îmi plăteşti păcatul,
Să fii Tu pe lemnul crucii, cînd un altu-i vinovatul! "
"Am venit din înalţime, să găsesc ce s-a pierdut,
Să-mplinesc o datorie, precum Tatăl mi-a cerut !
Am venit să platesc preţul: un păcat cerea o moarte.
Dar o mare de păcate, azi de Tatăl, vă desparte.
Şi era cu neputinţă pentru om să-şi schimbe starea,
Doar un Dumnezeu din ceruri, îi va dărui iertarea !
Tu femeie preamiloasă, îmi întinzi ulciorul Mie.
Nu ştii că Eu sunt izvorul nesecat, de apă vie ! "
Duhul Tatălui din ceruri, azi îi cerceta fiinţa
Şi-n fiorul ce-o cuprinse, se născuse pocăinţa.
Lacrimi mari brăzdau obrazul sufletului păcătos,
Căci Acel care venise, azi o ridica de jos.
Şi-un şuvoi de sentimente, năvăleau, copleşind firea.
"Dintre toate, azi, femeie, te-a învăluit IUBIREA."
Nu-i pe lume nici o forţă, nu e nici o stăpînire,
Ce pe om ca să-l despartă de a Tatălui iubire.
Fie el oricît de jalnic şi oricît de păcătos,
Rătăcind pe-a vieţii cale sau căzut oricît de jos,
Dacă vine azi la Tatăl, lepădînd al său păcat,
Curăţit va fi pe dată şi în veşnicii, iertat.
Şi umblînd pe-atîtea drumuri, taina din om am aflat:
DRAGOSTEA care-l uneşte cu Acel ce l-a creat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise