Sub o ramură de vreme

Sub o ramură de vreme, ce-a din urmă... stau și-aștept,
Când se-aud arme-n războaie, eu doar tac... și pe cel drept,
Îl aștept, căci El odată, mi-a spus că o așteptare,
E ca raza de lumina printre nori care apare.

Sub un timp care azi mie, tulburare mi-a adus,
În tăcere aștept glasul, ca să strige iar de sus,
În tăcere... căci tacerea, are ea o rugăminte,
Auzită de pe tronul îndurărilor ce-s sfinte.

Eu aștept de-o multă vreme, să se termine-așteptarea,
Căci vreau să ajung în ziua, când se va sfârși cărarea,
Dar ea este-atât de lungă, astăzi așteptarea mea,
Ce-i la umbr-acestor vremuri, pline ce-s de-o vreme grea.

Și mă duce pe o culme, a mea lungă așteptare,
Mă împinge într-o vreme, plină ce-i de disperare,
Să m-arunce își dorește, de la mare înălțime,
Dar nu poate, căci prezența, cea divină e cu mine.

E cu mine-n așteptare, ea îmi dă mereu putere,
Plin să fiu eu de rabdare, timpul când s-aștept îmi cere,
Îmi dă mare bucurie, când eu tac și doar aștept,
Chiar de-mi bate-n așteptare, tare inima în piept.

Uneori este greoaie, și atât de-apăsătoare,
Când în loc parcă se-oprește, vremea ce-i o modelare,
Când cioplește-a mea ființă, ca să-i dea forma dorită,
Asteptarea parcă este, una ce-i neobosită.

Parcă este mult mai lungă, parcă-i fără de sfârșit,
Parcă este-o așteptare, care este-un infinit,
Dar ea este cea mai bună, îmi aduce-acea răbdare,
Care-i rodul ce se naște, într-o lungă așteptare.

Este plină de mai multe, roade-această așteptare,
De iubire și de milă, de-o încredere mai mare,
De-o mai multă dăruire, de-al sluji pe Dumnezeu,
Mai aduce așteptarea, biruință când e greu.

Este una roditoare, și de asta stau și-aștept,
Căci doar lunga așteptare, mă va duce pe drum drept,
După voia Sa ea mie, azi o formă îmi va da,
Asteptarea ce-i prezentă, astăzi ea în viața mea.