Scrisoarea mea

Afară-i frig și noapte, în casă e căldură
Și-mi amintesc ce spune cuvântul din Scriptură:
Că Domnul e cu mine, că nu mă va lăsa,
Că steagul biruinței prin El voi înălța!
Și îndemnat de Duhul mă plec în rugăciune
Cu inima ce-mi arde prin El ca un cărbune:
-Părinte sfânt din ceruri, mă plec în fața Ta
Să-Ți mulțumesc divine c-ai fost de partea mea!
Îmi cer smerit iertare dacă Te-am întristat,
Dacă pe calea vieții nu-n totul am vegheat! . .
Prin sângele salvării ce pentru mine-a curs
Mă iartă, sfinte Tată prin Fiul Tău Isus! . .
N-am nici un merit Doamne, dar vin în fața Ta
Și-Ți cer să iei aminte și la scrisoarea mea! . .
Precum demult Ezechia venise-n fața Ta
Cu lacrimi multe-n rugă pentru scrisoarea sa,
Așijderea vin astăzi să cer a Ta-ndurare
Să vadă cei ce nu cred puterea Ta cea mare!
Și azi ca în vechime pare cu neputință
Dar Tu poți totul, Tată, tu-mi poți da biruință!
Ceea ce pentru oameni e-nchis și imposibil
Înseamnă pentru Tine deschis, că e posibil!
De-aceea cu credință mă-nchin că vei lucra,
Știind că-a mea scrisoare acum e-n fața Ta!
Știut-ai dinainte ca ea să se fi scris,
Și că-mi vei da răspunsul de sus, din Paradis!
Rămân cu reverență plecat în fața Ta
Până când rugăciunea Tu mi-o vei asculta!
Și știu c-aproape-i clipa când eu voi arbora
Steagul de biruință întru mărirea Ta!