text Poezii

Scrisoare către Dumnezeu...8

de Diana14
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Eu astăzi mă așez încet, căci vreau pe o hârtie,
Tot eu ce simt, tot ce-ntâlnesc, să-ncep din nou a scrie,
Și Celui care i-am mai scris, ce-i iubitor și bun,
Să-i spun, și-a mea scrisoare azi, începe ea... acum.

—Iubitul meu Acel ceresc, ce-mi ești Tu mie Tată,
Din nou eu ție azi îți scriu, la fel ca altădată,
Căci Doamne-atunci când Ție-ți spun, pe mine ce mă doare,
Îmi este mai ușor... să știi, când scriu câte-o scrisoare.

Mult mai aproape eu mă simt, Stăpânule de Tine,
Scrisoarea Ție când îți scriu, te simt chiar lângă mine,
Simt mâna Ta pe-obrazul meu, cum șterge ea ușor,
Acele lacrimi ce se scurg, Părinte sfânt... de dor.

Simt peste mine cum cobor, doar raze de lumină,
Atunci când Ție eu îți scriu, mi-e inima doar plină,
De-acei fiori care cobor, din Tine Domnul meu,
Și greul care vreau să-l scriu, el parcă nu-i mai greu.

Dar totuși vreau să-ți spun cum eu, pe drum merg doar agale,
Căci drumul meu sfânt Dumnezeu, el trece azi prin vale,
De ceață este-acoperit, ar vrea să mă orbească,
O vreme grea care-a venit, dorind să mă oprească.

Vreau să-ți mai spun că stropi de foc, din nori azi cad mereu,
Sunt Doamne-atât de arzători, să rabd îmi este greu,
Căci sunt slăbănogit acum, pe drumul vieții mele,
În față mie-mi vin și vin, doar vremi și clipe grele.

Vreau să-ți mai spun, că noaptea-i grea, dar sunt întunecate,
Și zilele ce le trăiesc, și vreau mereu aproape,
Pe Tine eu ca să te am, Stăpânul meu ceresc,
Doar lângă Tine mi-e ușor, căci Doamne... te iubesc.

Să te rețin prea mult nu vreau, dar să-ți mai spun aș vrea,
Eu nu pot să închei acum, scrisoarea mea așa,
Mai am un lucru să-ți mai zic... Isuse... te iubesc,
Eu vre-o dorință nu mai am, doar una... să-ți slujesc.

Pe Tine cum te simt acum, cât mi-aș dori mereu,
Ca să te simt, să nu mai am, vre-un greu ce este greu,
Dar Tu scrisoarea de-o citești, te rog mereu să vii,
Când sunt slăbit și lângă mine vreau ca să rămâi.

În cioc de porumbel trimit, scrisoarea către Tine,
Când o citești, te rog Isus, să te gândești la mine,
Căci gândul Tău îmi e deajuns, el este-a mea salvare,
La mine Tu când te gândești, eu simt a Ta-ndurare.

Acum îndoi scrisoarea mea, căci Doamne-am terminat,
Dar în curând vreau Ție eu, să îți mai scriu odat,
Căci azi sunt mult prea obosit, și vreau să odihnesc,
Dar la sfârșit încă odat... îți spun... eu te iubesc.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise