Prorocia lui Naum* despre Ninive

Prorocia lui Naum* despre Ninive


E-un Dumnezeu gelos, Creatorul,
De asemenea, un Domn răzbunător,
Aceasta, pentru că-și iubește poporul
De-aceea, e și MÂNTUITOR.

Mânia Lui, se arată
Nimicind grămezi, vrăjmașii,
Când lovind popoare-odată
Le șterge vorba și pașii.

E-ndelung răbdător dar de-o mare tărie
Pedepsește dușmanul, ce-i provoacă mânie,
Se-arată-n Lumină, furtuni și vârtejuri de vânt,
Cu piciorul pe nori sau pe vechiul Pământ.

Schimbă-n uscat și pământ ca și mare
Când Libanul, Basanul, Carmel,
Se veștejesc fiecare
Fiindcă, cunoscându-l, uitau Cine-I EL,

Înaintea Lui, munții se clatină,
La Fața Sa, dealurile se topesc,
Pământul, cu patimă se cutremură
Și cu frică, toți oamenii amuțesc.

Cine-naintea indignării, Domnului,
Poate sta,
Sau poate, a Lui mânie aprinsă-ndura? ...
Furia sa-i ca flacăra focului,
Cad stâncile, în prezența-i,
Ca la vremea potopului.

DAR DOMNUL, E ȘI MILOS ȘI BUN
Dar n-are-ndurare de cel rău sau nebun,
El, din marea vâlvătaie a focului
Povățuiește iubitor, pe toți aleșii, Lui,

Dar ca valuri multe, ce pe ea se revarsă,
Cetatea Ninive-n întuneric o lasă,
Zice DOMNUL:

-Voi faceți planuri, împotriva Mea,
Vă voi face mai slabi decât o nuia,
Sunteți ca mănunchiul de spini uscați
De vin îmbătați și la foc condamnați,
Din această cetate, a ieșit sfetnicul
Lui Belial,
Care rele urzea, valuri mari după val.

Oricât de mulți și de puternici veți fi
Veți fi secerați și toți veti pieri.

-Cunosc Ierusalime, cât te-am întristat
Dar jugul tău, va fi dărâmat
Și DOMNUL, vorbește contra, lui Asur,
N-o să mai ai urmași împrejur,

Voi smulge din casa, dumnezeului tău,
Chipuri cioplite, turnate, închinate la zeu

Și-apoi mormântul, Ți-l voi face de zor,
C-ai ajuns necredincios și dezgustător,
Iată, pe munți picioarele
Celui cu vești bune,
Strălucesc ca Soarele
Iar El, Vestește Pace în lume.

Iuda, ține-ți sărbătorile și juruințele...
Cel rău nu se va mai atinge de tine,
Eu ingrijesc, toate ființele
Și legămăntul cu tine, nu-l fac de rușine

Și cel ce vestește pacea în lume
E CEL CE PRIN SĂNGE, LECUIEȘTE O LUME.

Pe vremea regelu, EZECHIA,
Pe când Isaia prorocea
DUMNEZEU, ÎȘI APRINDE MÂNIA,
Fiindcă asirianul, îl înjosea

Iar poporul evreu, tocmai se trezea
Și înălțând rugăciuni în templu,
ISAIA-MPREUNĂ CU EZECHIA,
S-AMPLINIT, LUI NAUM PROROCIA.

Cei doi erau poporului exemplu,
Dumnezeu, a distrus Asirianul,
Consfințind ce-i ceruse, Solomon,

Răspundea tuturor rugăciunilor
Înălțate de căpeteniile, evreilor,
Privind de pe tron, către Templu.
Moldovan Pavel
28.10. 2020.
ALBA