PRINTRE CRINI

PRINTRE CRINI

E nuntã în zare...
E freamãt de mai,
E pace si soare,
E clipã de rai.

Alaiul strãbate
Miresme de dor,
Podoabe curate,
Purtate-n popor.

Iar Crinii în vale
Mã cheamã de zor,
Sã strângem pe Cale,
Nectarul- Odor!...

Fecioarã curatã!
Mireasã de jos,
Priveste! Se-aratã,
Al tãu Domn Hristos.

Se-aude departe :
—Iatã-l cã vine!
—Iesiti voi deoparte,
Si suiti la Mine!

E beznã afarã
Dar sus, e fãclia!
Frumoasã Fecioarã!
Asteaptã solia...

Respirã Smochinul!
Parfumul de crin,
Ce verde-I Mãslinul,
La care mã-nchin!



ZBOR

Curg cu sângele meu, chemat de Luminã,
Spre cerul de toamnã poleit cu vis,
Iar trupu-mi pe cruce, ar vrea ca sã tinã,
Iubirea divinã, cu Raiul promis.

Barca-i prea micã în marea cea mare,
Dar trece-asa iute, spre doritul liman,
Încât peste veacuri, un Far îmi apare,
Si-n viatã rãmâne, un suflet sãrman!

Plutesc în azur, cu meteorici sori,
Si zbor printre stele, cu lacrimi, plângând !
Iar timpul si spatiul, mã trec cu fiori,
Sã ard de Iubire, cu imnuri cântând!

Ce navã-i aceasta venitã de sus,
Cu ghirlande de foc, asezate lin,
Cu ani de luminã, ce curg din ISUS,
Mã-nalt spre Iubirea la care mã-nchin!

DE CE...
De ce mã nasc si de ce mor,
De ce sânt crinii ofiliti,
De ce e soare, de ce-i nor,
De ce sânt oare necãjiti?...

De ce e crucea tot mai grea,
Din Rãsãrit si pân l-Apus?
De ce nu fac cum eu a-s’ vrea,
Si cum în Logos, Tu ne-ai spus...

De ce geme marea mare,
Adunând râuri amare,
De ce oare tot mã doare,
Tina-aceasta trecãtoare...


De ce-i asa? Atunci, voi sti:
Când toate, toate s-or sfârsi,
Când fi-voi dus în zãri ceresti,
Si-n nemurire voi pãsi...

MÃRTURISIRE—REMEMBER

Ce ai tu suflete al meu
De te frãmânti întruna?
De-i soare, lunã, sau de-i greu,
Te luptã sã primesti cununa!...

E drept cã drumu-i strâmt si lung,
Si cu dureri mereu împuns,
Dar cu rãbdare-am sã ajung,
Sã-l vãd pe Cel ce-a fost strãpuns.

Si toate câte-n lume-au fost,
Le vom uita -n vesnicie,
Când va rãmâne-al vietii rost,
Sã mosteneascã-o-mpãrãtie.

Pe-acest pãmânt transfigurat,
Mã tot zbat ca sã am parte,
La marea de cristal curat,
Cu viata de dupã moarte.

Dar prin desertul arzãtor,
Cu Legãmânt se avântã,
Acel ce-ntâi, ispãsitor,
Suferinta o-nvesmîntã.

E ziua noastrã cea dintâi!...
—Sãrbãtoarea primãverii!
—E viata noastrã mai întâi,
Cu Pacea dulce - a -nvierii!...



CHEMARE ÎN TIMP
MOTTO— Apa trece, pietrele rãmân!

Nu uitã copilul, cea dintâi chemare,
A rugii fierbinte cu glasul duios,
Cuvântul din leagãn si prima strigare,
—Iubirea mamei, ce mângâe frumos!

M-am urcat în turnul de vis si de soare,
Pe drumul de ziuã cu flori de mãslin,
Atras de-un luceafãr de rouã ce doare,
M-arunc în vâltoarea timpului destin!

M-au cuprins izvoare care curg din mare,
În puturi de apã împânzite în larg,
Iar Râul se scurge în setea cea mare,
Pecetea credintei o pun la catarg.

Rãsare-o sãmântã, sub cerul de varã,
Când una apune, o alt-a iesit,
Desi-s norii negri, cu roua de-afarã,
Lumina învinge si rodu-i ivit.

Cu desaga-n spate, cãlãtorul de jos,
Sãmânta o pune sub brazda de plug,
Iar cerul o udã, de creste frumos,
Rodind în sperantã, dãruind belsug!...

Pe scara iubirii, pas cu pas în cer dus,
M-apropii de Casa, cu strãzi de argint!
Mã dau cu luminã, —licoare de sus,
Sã fiu totdeauna, copilul Tãu sfânt.

Ca o piatrã vie, slefuitã-n Har,
Mã pune Stãpâne, în Templul Tãu Sfânt,
Inimã-n noitã, piatrã de hotar,
Viatã nesfârsitã, în slavã si cânt!
Amin!