Predică

Îmi pare clipa frunză ofilită,
O literă în scrol ridat de timp
Scânteie revoltată, -ncărunţită
Mocnind în postmodernul anotimp.

Îmi pare ziua clinchet ce se-azvârle
Spre asfinţit, în goană neoprită,
Ca vântul repezindu-se prin turle
Ori supărând o toacă-nţepenită.

Îmi pare anul mai lipsit de rod
Cu sărutarea soarelui mai rece,
Cu păpuşoiul năzuind în glod
A mângâierii rază să nu plece.

Îmi pare viaţa luptă-nverşunată
Cu vulturi ce într-una dau ocol,
Observ că marea-i tot mai tulburată
Şi albatroşii plâng în cuibul gol.

Îmi pare cerul tot mai luminos
Iar în contrast, mai muribund atomul
Pământul mai sărac, însă Cristos,
Mai milostiv, mai răbdător cu omul.

Îmi pare lumea jalnic inorog
Icnind în respirarea-i cea din urmă.
De-atâta timp înlăcrimat o rog
Să se alăture la mica, sfânta turmă...

Mă doare mult nesocotinţa ei!
Aş vrea să-i plămădesc un gnom de viaţă,
S-o izbăvesc de falşii dumnezei
De leacuri otrăvite şi de gheaţă.

Mai e puţin şi goarna din Scriptură
Şi-a deşerta chemarea ei, din plin.
Când perlele din cochilii de zgură
Vor fi-mbrăcate-n albul nou de in.

Voi fi plecat în veşnica dumbravă
Iar tu, poete, politruc, pion,
Stingher şi dezbrăcat de orice slavă
Vei sta să-nfrunţi al tău Armaghedon.

Căci fără Tatăl nu e izbăvire
Şi fără Fiul nu va fi iertare
Fără de Duhul n-o să-L vezi pe Mire
Şi n-ai acces la marea sărbătoare.

Chiar pietrele, şi stelele, şi arta
Se vor topi ca ceara în cuptor,
Aşa stă scris în sfântă Magna Carta,
Cuvântul Lui e clar ca un izvor!

Fără de pocăinţă nu-i posibil
Să te îmbraci în gloria de sus!
De ce te uiţi aşa de incredibil?
Fă hotărât un pas către Isus

Şi zi-I în rugă: "Doamne, ai Tu milă!
De oameni iubitor, Tu, singur scut,
Pune-mi în frunza vieţii clorofilă,
Striveşte cuibul şarpelui astut

Ce-n sufletul ce-Ți aparţine Ţie
S-a instalat cu veninosu-i "NU"
Cu ceaţă, fum, revoltă şi urgie
Din strălucirea slavei când căzu.

Dă-mi, Făcătorule de lumi celeste,
A Ta iubire, chipul Tău divin
Acum, cât încă harul este,
Căci vin ca un smerit copil. Amin."

Abia atunci, sub sigur adăpostul
Celui ce n-are seamăn, nici tipar,
Descoperi-vei smirna ta şi rostul
De om cu vina ştearsă la Calvar.


Nicholas Dinu
04-20-2007