Pleacă sfinții dintre noi

Doamne Tată sfânt din ceruri,
Dumnezeul celor vii,
Ce au fost cândva odată,
Ei salvați dintre pustii,
Tu Părinte-al îndurării,
Pentru cei orfani ce sunt,
De ce azi încet se pierde,
Pocăința pe pământ.

Unde-s gurile-ndrăznețe,
Unde sunt mijlocitorii,
Unde-i Doamne azi cantarea,
Ce-aducea din cer fiorii,
Unde sunt astăzi străjerii,
Ce de veghe ei stăteau,
Cei care în zi și noapte,
Ooo... Stapane... mijloceau.

De ce azi învățătura,
Cea cu care ne hrănim,
Trece ea prin facultate,
Dumnezeule divin,
De ce nu e cercetare,
Ca atunci cand deschidea,
Fratele Simionuc,
Gura... când el te vestea.

Nu avea el nici o școală,
Nu avea vre-o facultate,
Doamne-a lui neprihănire,
Dădea răul la o parte,
Harul Tău ungea răniții,
Și orice era legat,
Tu prin el întotdeauna,
Orice Tată-ai dezlegat.

De ce nu mai sunt Isuse,
Frați ca fratele Ștefan,
Care te-a slujit pe Tine,
Doamne fără nici-un ban,
S-a luptat cu-ntreg văzduhul,
Cu oștiri de duhuri rele,
Care-a stat doar în picioare,
Pentru toți în clipe grele.

Dar ca sora Dena oare,
De ce Doamne nu mai sunt,
Ca să ne transmită nouă,
De la Tine un cuvânt,
Să-nvățăm ce e iubirea,
Ce-o vedeam în ea mereu,
Să vedem ce-i dăruirea,
Când lupta cu cel ce-i rău.

Ooo... Tu sfântule din ceruri,
Mulți Isuse azi ar vrea,
Să îi aibă iar aproape,
Ca să-i poată ajuta,
Căci au fost... și sunt martirii,
Pentru Tine ce-au lucrat,
Plini de dragostea cerească,
Pentru toți ei au luptat.

Te rugăm mai scoate astăzi,
Lucrători în via Ta,
Căci în ea nu mai sunt Doamne,
Inimi pentru a lucra,
Modelează din nou vase,
Să te folosești de ele,
Căci aceste ce-s venite,
Vremuri sunt atât de grele.