text Poezii

Pierdut

de https://versurisiganduri.wordpress.com/
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: https://versurisiganduri.wordpress.com/
M-am perindat pe drumuri nebătute,
Am rătăcit pe căi necunoscute,
Călăuzit doar de a mea voință,
Făcându-mi lege din a mea dorintă.

Mi-am spus că n-o s-ascult în astă viaţă
Nici de îndemnuri sau de vreo povaţă,
Urmând doar propria-mi judecată
Nu am crezut c-o să greșesc vreodată.

Am căutat în viață doar plăcerea,
Strângând dureri, mi-am încercat puterea,
Pornit să muşc din toate cu nesaţ
Nu am simțit cum îmi deveneau laţ.

Plin de mândrie şi gânduri deşarte
Mi-am zis că toate astea-s libertate.
Că n-o să fiu eu robul nimănui
Mă lăudam și îi spuneam oricui.

Că dragostea nu o să mi-o doresc,
Că dăruirea-i lucru fără rost,
Că adevarul e al cui îl spune,
Nu te ajută astea ca să-ţi faci un nume.

Și mai spuneam că nimeni niciodată
Pe drumul ce-am pornit nu o să poată
Să mă oprească căci destinul bun îi este
Celui pe care nici conştiința nu-l opreşte.

De-am întâlnit în calea mea
Chiar dragostea cu ochi de catifea,
Îndreptăţit crezându-mă a fi
A lua, nimic în schimb a oferi,

Am mers pe drumul meu hain
Călcând și peste ce era sublim.
Orbit de-un egoism nemăsurat
Crezându-mă în toate complet nevinovat.

Condus de firea mea semeață,
Uitând că viața este doar o ață,
Uitând c-adevărata libertate
Nu este cea ce cu plăceri te-mbate.

Când ai făcut din omenie colb
Nu eşti stăpân ci eşti abia un rob
Slugă a propriilor patimi
Ce-ți lasă-n suflet goluri și neanturi.

Dar iată-mă acum ajuns departe.
Am funcţii, case și împart dreptate.
Dar dacă stau ca să privesc în urmă
Văd suflete rănite, văd minciună.

Și-acuma simt că-n drumul meu grăbit
M-am înșelat, am mers nesocotit,
Și-acum când scopul pare-atins,
Ciudat, dar eu mă simt învins.

Și-oprindu-mă din goana-mi frământată
Îmi mut privirea-n fiinţa-mi tulburată
Și poate pentru prima dată-n viaţă
Mă-ntreb: sunt eu? Căci nu mă simt de faţă…

Eu? Cine-s eu? De unde să m-arăt?
Din știința-mi însemnată să mă scot?
Și din al meu meșteșugit discurs?
Sunt bun la vorbe, asta știu, dar vorbă nu-s…

Am ridicat o casă, am sădit un pom,
De faci acestea toate, se zice că esti om
Adică sunt zidar… și grădinar… și… asta-i tot?
Dar cum, atât? Asta e tot ce pot?

Îmi trebuie doar mâini pentru-a lucra?
Dar parc-aș vrea mai mult, să-ncerc oare-a visa?
Și cum s-o fac? Visarea mi-e străină,
De und’ să-ncep? Să-ntreb a mea inimă?

Dar inima n-am folosit-o niciodată…
La ce e bună, mă-ntrebam odată?
Să mă găsesc, de-acord, încerc şi-aşa.
Mai ştii, poate e tocmai ce-mi lipsea.

Să fiu cu luare-aminte căci inima-i firavă
Dar cum nu-i timp, o să pornesc degrabă
Îmi trebuie fineţe, deci voi păşi desculţ
Mai fac un pas şi iată-mă ajuns.

Dar cum? I-un univers întreg
În locul ce credeam că-i doar şiret?
O lume-ntreagă! şi deasupra-i cer de stele!
Nu pot fi aştrii… stai, sunt lacrimile mele!

Eu cel ce n-am plâns niciodată,
Îmi văd abia acum inima-ndoliată
Sunt mii de lacrimi strânse, adunate
În inimă-mi stăteau de ani încătuşate.

Deci nu e cum credeam, că doar a râde-i bine?
Ci inima-i făcută să simtă și suspine?
E greu de dus durerea, dar lacrima-ncălzeşte,
Nu poate doar a râde acela ce iubeşte.

Și mi-amintesc… odată mi-a spus un cineva
Că-n viaţă numai dragostea e singură a ta
În toate celelalte n-o să te regăseşti
Tu ești atâta cât iubeşti.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise