text Poezii

Păcatul obişnuinţei

de Nelu Tripon
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nelu Tripon
Dumnezeu Atotputernic ce din ceruri ne priveşte
Ştim că este plin de milă, astfel El ne izbăveşte
Ne ridică din mocirlă, ne fereşte de păcat
Înnoieşte viaţa noastră şi alungă ce-i stricat.

Doamne Mare eşti în toate, Blând, Milos, Nemărginit
Faci din oameni de nimica fii ai cerului slăvit
Îi numeşti fii de nădejde, sfinţii Tăi de pe pământ
Le-ai promis în veşnicie loc în cerul Tău preasfânt

Iată-ne ajunşi Isuse pocăiţi cum am dorit
Inima în noi tresaltă şi te vrea mereu slăvit
Dragostea dintâi e-nfloare, viaţa noastră scânteiază
Trupul cântă pentru Tine, sufletul mereu veghează.

Suntem mândri că în inimi stă stindardul Lui Hristos
Nu pierdem vremea degeaba, trăim timpul cu folos.
Îndemnăm pe toţi să vină la Slăvitul Împărat
Care poate ca să ierte orice om, orice păcat.

Nu putem descrie totul: Starea, traiul, bucuria,
Pacea, liniştea din suflet, biruinţa şi tăria.
Negreşit că fiecare le simţim încă la fel
Şi aceasta ne uneşte spre o ţintă, spre un ţel.

Doamne, mare eşti în toate, mare deci să ne rămâi
Şi-ntr-o stare veşnic sfântă, am dori ca să ne ţii
Du poporul Tău pe culme, dă-ne `nalta însuşire
De-a porni cu tot elanul spre a Ta desăvârşire.

Fă-ne însă să pricepem un păcat ascuns şi tainic
Un păcat la fel ca altul, cu un rezultat amarnic
E-un păcat ce nu se vede ci doar cu ochii credinţei
Zărindu-l îl poţi afla: , , Păcatul obişnuinţei''.

Greu e Doamne ca s-o spunem că de multe ori în viaţă
Chiar venind în Adunare suntem reci: Un sloi de gheaţă
Fă să ştim cu toţi acuma că în lumina credinţei
Nu e altceva decât: Păcatul obişnuinţei

Ne obişnuim cu-un nume: , , POCăIT''se cheamă el
Şi mascaţi sub acest nume facem lucruri fel de fel
Iar în loc de pocăinţă zilnică sau chiar mai mult
Privim spre-o idee veche: , , Eu sunt pocăit şi cult''
, , Pocăit'', nu-i doar odată, ci mereu când tu greşeşti
Să-i ceri Domnului iertare şi să-i spui că te căieşti
Dar de vrei să rezolvi altfel problemele pocăinţei
Înseamnă că ai în tine: , , Păcatul obişnuinţei''.

Orice lucru mic sau mare deviat în mod voit
De la sfânta-nvăţătură şi de Biblie croit,
Orice faci de unul singur, împlinind pofta dorinţei
E păcatul zis dar tainic: Păcatul obişnuinţei.

Chiar dacă la ora zece la Biserică apari
Motivat de mici probleme sau chiar de probleme mari
Chiar dac-ai avea scutire de protejarea fiinţei
Acesta e tot păcat: Păcatul obişnuinţei.

Dacă eşti în Adunare şi ţi-ai făcut obicei
Ca în timp ce alţii cântă, tu doar să priveşti la ei
De confunzi lucrarea sfântă cu lucrările şedinţei
Această anomalie-i: Păcatul obişnuinţei.

El n-are clasificare, nici păcat mare, nici mic
Dar are ca plată moartea şi pururi un chin veşnic
Verifică-te acuma de ai dragoste, credinţă
Sau acestea sunt formale: Aşa din obişnuinţă.

Curăţeşte-ţi Doamne turma şi fă o verificare
Ca să faci din fiecare minunate mădulare
Puse-n slujba Ta cu totul, fără patimi şi păcat
Să putem purta un nume de, , Popor răscumpărat''.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise