Nu există-n astă lume, vre-un pustiu ce nu-i știut

Nu există-n astă lume, vre-un pustiu ce nu-i știut,
De Acel care odată, El pustiul l-a făcut.

Nici o pasăre nu zboară, astăzi fără știrea lui,
Căci ea zboară-ntotdeauna, pe sub cerul Domnului.

Nici o floare nu-nflorește, până nu este udată,
De-acea ploaie ce-i adusă, de o mână minunată.

Dar nici soarele pe ceruri, răsărit el n-ar avea,
De n-am fi iubiți de Domnul, el nicicând n-ar apărea.

Nici noaptea n-ar fi ea astăzi, una care-i liniștită,
De n-ar sta Domnul de veghe, ca să fie ea păzită.

N-am avea azi nici pământul, dacă nu l-ar fi făcut,
Ni l-a dăruit Stăpânul, căci El ne-a iubit prea mult.

Ne-a mai dăruit El noua, tot ce a avut mai scump,
Pe-al Său Fiu ca să salveze, de la moarte-acest pământ.

Dar în zilele de astăzi, tot pământul a uitat,
Cine pentru el odată, tot ce a avut a dat.

Ooo... de-ar fi acum uitarea, o uitare ce-i uitată,
Nu l-am supăra pe Domnul, cu nimic noi niciodată.

Toate sunt de El făcute, de un Dumnezeu preasfânt,
Cerul unde își va duce, pe ai Săi de pe pământ.

Și pământul tot de Domnul, pentru noi El l-a lăsat,
Să pășim pe el noi astăzi, pe unde El a călcat.

Vom ajunge tot acolo, unde Domnul este-acum,
Dacă vom călca pământul, care ne este doar drum.