Nu e nimenea sub soare

Nu e nimenea sub soare,
Nici sub lună, nici pe mare,
Nici în ziuă, nici în noapte,
Nici departe, nici aproape,
Vre-o ființă omenească,
Numai una... ce-i cerească,
Să-mi cunoască fericirea,
Par-aprinsă de iubirea,
Ce de El mi-e dăruită,
Ce nu poate fi oprită,
Ea să ardă-n pieptul meu,
Dragostea de Dumnezeu.

Viața mea nimeni n-o știe,
Tot în cartea sfântă scrie,
Că El zilele-mi cunoaște,
Înainte de-a mă naște,
Știe astăzi cum trăiesc,
Știe ce și cum iubesc,
Știe cum voi termina,
Eu călătoria mea,
Pe pământul care azi,
Este plin doar de necaz,
Plin de lacrimi, suferință,
Ce cuprind și-a mea ființă.

Cel care le știe toate,
Lângă mine El aproape,
Stă mereu în orice vreme,
Când ființa-mi tace... geme,
Printre lacrimi când îi cânt,
Dar și-atunci când eu doar plâng,
Inima El îmi iubește,
Și nicicând n-o părăsește,
El o mângâie-o alină,
În ascuns când ea suspină,
Îi aduce vindecare,
Căci e Singurul sub soare.

Singurul cu-acea putere,
Care în orice durere,
Poate să-mi aducă mie,
Când sunt trist... doar bucurie,
Când eu plâng doar fericire,
Să fiu plin de-a Sa iubire,
Când vrăjmașii se unesc,
Vorbe grele uneltesc,
Să arunce-asupra mea,
Ochii pentru-a-mi apleca,
Să privesc mereu pământul,
Să fiu slab când bate vântul.

Dar Acel ce mă-ntărește,
Este Cel ce-mpărățește,
Cerurile și pământul,
Valurile, chiar și vântul,
Toate sunt în mâna Lui,
Păsările cerului,
Fiarele padurilor,
Chiar și locul stelelor,
La cuvântul Lui se-oprește,
Timpul care se grăbește,
Să-mi aducă tulburare,
Sau doar clipe de-ntristare.

Singur nu voi fi nicicând,
Nici în inimă nici gând,
Eu în ele-l port mereu,
Pe-al meu Domn, pe Dumnezeu,
Căci atunci când e cu mine,
Nu voi fi dat de rușine,
Nu voi fi răpus pe cale,
Viața când trece prin vale,
Nu voi rătăci vre-o dată,
Căci Acel care mă poartă,
Azi de mână-i Domnul meu,
Veșnicul sfânt Dumnezeu.