Ma-ncanta...

Mă-ncântă...

Mă-ncântă-o privire senină
Şi-un grai potolit şi duios
Doresc să trăiesc in lumină
Cu ochii- aţintiţi spre Hristos.

Mă-ncântă-o purtare aleasă
Cu gesturi de suflet sfinţit
Mi-e drag să privesc o mireasă
Zâmbind spre alesul iubit.

Mă-ncântă suprema chemare
Ce-l scoate pe om din abis
Şi gândul la sfânta cărare
Ce-ndrumă la cerul deschis.

Mă-ncântă cireşii în floare
Şi rodul ce-l dau mai apoi
Găsesc desfătări şi splendoare
In Harul ce curge şuvoi.

Mă-ncântă izvorul de munte
Cu-n susur abia auzit
Dar şi mângăierea pe frunte
A celui ce-i mult îndrăgit

Mă-ncântă sărutul cuminte
O! ce fiori mă cuprind!
Tânjesc după blânde cuvinte
Când vise curate s-aprind.

Mă-ncântă o tandră dojană
Şi sfatul ce-i dat la necaz
Aduce alinul pe rană
Şi dă potolire-n extaz.

Şi grija de fraţi mă încântă
Iubirea de semeni-la fel
Iar Tatăl când binecuvântă
Imi dă bucurie şi zel.

Mă-ncântă de-acum paradisul
Prin sânge divin pregătit
Nestins mi-este dorul şi visul
Să-mi văd Salvatorul slavit.

gc/2005