Liniştea

Liniştea

Poteca ce drumul arăta spre pădure,
Avea pe margini mărăcine în floare,
Si agăţat din loc în loc în spini,
Câte o floare a falnicului tei,
La umbra căruia, se desfătau doi porumbei,
Care, cu nepăsare-şi ciuguleau penajul.
Atâta armonie în jur, ce-animă peisajul!
Deodată, liniştea se sparge cu-n şuirat prelung,
Ce vine de la trenul ce-alunecă îndelung,
Pe şine serpuinde în valea de sub crâng.
In urma lui un foşnet de frunze se aude,
Este pădurea aproape ce freamătu-şi ascunde,
In nemişcarea ei, ecoului răspunde.
Iar liniştea se rupe, cu-n fîlfîit de aripi,
O pasăre-şi ia zborul, grăbită să ajungă,
Stiut de ea un loc, aşteaptă să-l pătrundă.
O lină adiere, a vântului suspin,
Nori albi, pufoşi, adună pe cerul prea senin.
Miros de iarbă crudă în aer se resimte,
Si peste toate tronează o linişte adâncă.
O buturugă mică ascunde un arici,
Pitit în drumul lui după furnici,
Un ghem de ace mut şi nemişcat,
Care a uitat unde-a plecat!

Să stai întins pe iarba moale de sub tei,
Să uiţi de tine, să numeri norii, dacă vrei
Să te cufunzi în liniştea pădurii,
Să miroşi florile de tei,
Să te cuprindă tihna şi pacea dorului
De tihna începutului, a simplităţii,
Să uiţi vârtejul zilelor fierbinţi,
Când grijile te scot din minţi.
Să uiţi de lume şi de oameni,
De tot ce-ai învăţat din buchea cărţii,
Liniştea să vrei să o asculţi, să recunoşti
Divina conştiinţă, veghează peste tot.
Si trandafirii salbatici, neatinşi
Pe care omul înca nu i-a altoit,
Si cei pe care în goana sa după frumos,
Tot el i-a ajutat, până i-a transformat,
Toate-s lăsate de Domnul pe pământ.
Atâtea locuri, câte-ntr-o viaţă baţi,
Care de care mai frumoase, le străbaţi,
Grădini luxuriante, crescute peste noapte,
Fântâni spre cer, de mâna omului create,
Loc nu mai are luna în noaptea, zi făcută ,
Si forfota în care te trezeşti.....
Toate îţi fură ochiul şi ţi se par fireşti,
In graba, în amintire le aşezi,
Apoi, în zgomot de aşezare locuită, tu te pierzi,
Si uiţi în liniştea naturii să te scalzi,
Acolo unde omul încă nu a ajuns să schimbe,
Cu-a sa idee, totul să preschimbe.


De cauţi paradisul, aicea jos îl vei găsi,
Grădina pe pământ descoperi mai întîi,
Cu-a sa lucrare Dumnezeu ne-a netezit,
Un drum care aicea trebuie găsit,
Te-aşteaptă acolo-n cer o poartă aurită,
Drumul sprea ea , aici ţi-ai pregătit,
Iar cineva veghează ca tu uşor s-o treci.
In urmă laşi un paradis ce-l ştii,
Chiar dacă uneori te zgârii,
Prin spini de trandafiri!
Te face să te doară, ca să nu-ţi pară rău,
Atuncea când la ceruri ai să pleci.

E liniştea ...
Iar liniştea se-aşează în mintea mea,
Din nou încep s-aud, aproape e pădurea,
Trenul a trecut, s-a depărtat,
Si porumbeii zborul şi-au luat,
Ca la-nceput totul e nemişcat.

10.07.2007