text Poezii

Leucemia... în domeniul spiritual

de Valdi Herman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valdi Herman
(După ce fetiţa mea a fost vindecată de leucemie în 1989, prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)

Multe trece omu-n viaţă - şi mai rele, şi mai bune,
După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.

Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă
Musafirul care este peste tot la el acasă,
Şi-mi aduse paşaportul fiicei mele de 3 ani,
Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.
Boala când în om pătrunde, nu vorbeşte un cuvânt,
Ci se luptă să-l coboare cât mai grabnic în pământ.
Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,
L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic şi mie.
Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,
Ci-s celule bune care se-nmulţesc necontrolat.
Am strigat cu-o scânteiere de speranţă în privire:
"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulţire?"
El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,
Ci de unde-şi iau comanda: de la trup sau de la ele.
Ele negreşit sunt bune; dar atunci când se-nmulţesc
Fără să mai ţină seama de comanda ce primesc,
Vor împiedica procesul ciclic de oxigenare,
Prin modificarea ratei înmulţirii celulare.
Nu-i nici pe departe vorba de microbi sau c-ar fi rele,
Ci n-ascultă organismul căruia aparţin ele".

Medicul tăcu o clipă. Şi atunci l-am întrebat:
"Spune-mi, doctore, nu este nicio şansă de scăpat?"
"O, ba da - răspunse dânsul -, e un procedeu prin care
Omorâm pe răzvrătite, adică pe-acelea care
S-au înstrăinat de sursa de-unde viaţa le parvine,
Şi se înmulţesc de-a valma, fiecare cum le vine."
"Doctore, i-am zis eu iară, cum se poate-aşa ceva,
Să omori celulă vie, fără niciun rău în ea?"
Mă privi atent maestrul, şi-n răspunsul ce mi-a dat
Am găsit o-nvăţătură foarte demnă de-ascultat.
Mi-arăta el că celula care-ascultă de-a ei voie,
Ignorând să se supună la a trupului nevoie,
Nu mai are viaţă-n sine, căci când îşi dispreţuieşte
Voia trupului din care seva vieţii îşi primeşte,
Singură se sinucide, căci când trupu-şi neglijează,
Trupul moare, iar cu el şi celula încetează.
"De aceea - îmi spunea doctoru-n continuare,
Orişicât de plină este o celulă de vigoare,
Dacă nu ascultă trupul ce-i dă viaţă şi putere,
O omor, căci moartă este când trăieşte propria-i vrere."

Medicu-şi luă dosarul ca să meargă mai departe.
Eu-am rămas purtat de gânduri, la Ioan din Sfânta Carte,
Unde zice-Nvăţătorul: "În Mine de nu rodiţi,
Sunteţi scoşi, tăiaţi afară, şi apoi de foc topiţi".

*

Vai, noi cel mai mult în viaţă ne gândim la rău şi bine
Însă-aproape niciodată la sursa din care vine.
Zic că dacă nu fac rele, adică niciun păcat,
Pot să-nu satisfac în voie orice voie, orice plac.
Astăzi aflu cu mirare că-ntrebarea nu se pune
Dacă-n ce fac e vreun bine sau este vreun rău anume;
Nici în slujba pentru Domnul nu se pune întrebare
Dacă este rău sau bine, ci atât: e-n ascultare?
Nu ne spune chiar Scriptura că în vremea cea din urmă
Vor veni unii la Domnul, pretinzând că sunt din turmă
Şi vor zice: "Doamne, Doamne, noi am predicat Cuvântul
Şi-am făcut minuni şi semne, de-am uimit întreg pământul!"
Dar ce le răspunde Domnul? El le spune: "Blestemaţi!
Niciodată-n viaţa voastră nu v-am cunoscut. Plecaţi!"
Vai, dar cum? E rău să predici Cuvântul lui Dumnezeu
Şi să faci minuni şi semne, ba chiar în Numele Său?
Da, chiar cea mai sfântă slujbă, dacă nu-i din ascultare,
Te transformă în celulă de cancer aducătoare.
Doamne, vreau ca de acuma să nu mă mai liniştesc
Sprijinindu-mă pe fapte, ci la Tine să privesc.
Căci şi Tu ca om aicea, când trăiai jos pe pământ,
Nu făceai decât atâta - ce vedeai pe Tatăl Sfânt.
Când Te-ai dezbrăcat de slavă, ca să Te îmbraci cu mine,
N-a fost temerea de rău care Te-a mânat pe Tine,
Ci nesăţioasa foame, ce Te-a stăpânit mereu,
Să-mplineşti voinţa sfântă a Tatălui Dumnezeu.
Doamne, viaţa ce-mi rămâne nu mai vreau să o trăiesc
Doar punându-mi întrebarea cum să nu păcătuiesc.
Ci vreau fiecare clipă s-o trăiesc direct din Tine,
Şi atunci cu siguranţă că tot ce-am să fac e bine.
Nu vreau să-mi mai cheltui banii nici pe rău, dar nici pe bine,
Ci doar în ce-Ţi place Ţie. Nu-i am oare de la Tine?
Şi de-acuma înainte vreau ca-n tot ce cheltuiesc
Să nu mă intereseze doar să nu păcătuiesc.
Căci şi Tu, din ceruri încă, pe când Tatăl Te-a rugat
Să vii jos să mă răscumperi din pierzare şi păcat,
Nu Ţi-ai făcut socoteala dacă este rău sau bine,
Ci-ai zis: "Tată, Mă voi duce, căci Eu te iubesc pe Tine".
De aceea, sănătate, timp, avere, tot ce sunt
Vreau să fie cheltuite numai după-al Tău Cuvânt.
Nu vreau să mai fac de-acuma nici un lucrul mic, nici mare,
Decât ce-i venit din Tine şi de Tine-n ascultare.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise