Iubirea

Minunată ești iubire, ce mă duci pe-ai tăi fiori,
Să cunosc... să gust eu gustul, din a cerului valori,
Să văd florile-nflorite, pentru cer ce înfloresc,
Tu îmi dezlipești azi gura, ca să spun... un te iubesc.

Îmi duci inima pe plaiuri, ce nu sunt pe-acest pământ,
A ei buze-i cântă Celui, ce e veșnic viu și sfânt,
O cântare de iubire, căci în ea tu locuiești,
Dragoste ce ești fierbinte, flacără din slăvi cerești.

Tu m-ai cucerit odată, arătându-mi cât de mare,
Ești iubire pentru mine-n zi cu nori și-n cea cu soare,
De când ți-am simțit fiorul, te culeg acum mereu,
Căci nu vreau eu fără tine, să pășesc pe-acest drum greu.

Te culeg din orice floare, și din stropii cei de ploaie,
Te culeg chiar și din clipa, care este mai vioaie,
Ca în cea care e tristă, tu să fii iubire-n mine,
Căci tu îmi aduci un zâmbet, când apar din nou suspine.

Minunat este fiorul, ce din tine el coboară,
Simt cum mie îmi dă aripi, sub un cer albastru zboară,
A mea inimă... iubire, care astăzi viu iubește,
Pe Acel ce-ntreg pământul, dar și ceru-mpărățește.

Simt mereu cum mă atinge, a Sa dragoste măreață,
Îi simt mâna care-i blândă, cum coboară pe-a mea față,
Simt bătaia mai fierbinte, cea de inimă când vine,
Cu a Sa prezență Domnul, să mai stea la sfat cu mine.

Ooo... cât e de minunată, acea clipă ce aș vrea,
Ea nicicând să nu sfârșească, căci în ea simt dragostea,
Ea îmi este astăzi mie, hrana care mi-a lipsit,
În acele vremuri care, ziduri... . văi ne-au despărțit.

Ești o flacără aprinsă, ce în mine s-a aprins,
Luminezi și-n locul care, astăzi timpul greu l-a stins,
Tu îmi luminezi și ochii, să te văd în jur mereu,
Ooo... . iubire, ești mireasma, care-i doar din Domnul meu.

Ești miros plăcut de floare, gust de miere ai mereu,
Să te pierd nu vreau iubire, căci mi-ar fi atât de greu,
Ar fi rece orice vreme, timpu-n loc el s-ar opri,
Și în locuri nedorite-ntunecate aș sfârși.

Tu rămâi... rămâi cu mine, nu vreau să mă părăsești,
Pe-ale tale aripi este, zborul meu spre slăvi cerești,
A ta flacără aprinsă, ține dorul meu aprins,
Nu mă lasă niciodată, să mă simt iubire-nvins.

Sa nu pleci nicicând departe, dragoste nemuritoare,
Căci în arșiță... iubire, tu-mi duci gura la izvoare,
Să m-adăp din harul care, el mai curge după har,
De tu pleci... văzduhul iară, va zidi-ntre noi hotar.

Gura inimii spre tine, strigă-n ea ca să rămâi,
Căci tu ești acea iubire, care-i dragostea din-tâi,
De rămâi, să fii aprinsă, cum tu astăzi te-ai aprins,
Ca de nimenea vre-o dată, să nu fiu pe cale stins.