În sulul cărţii...

În sulul cărţii Tale e scris şi despre mine,
De clipa ce-a trecut şi ziua care vine
Şi orice gând ascuns, sau faptă săvârşită
E scris în cartea Ta cu slovă înroşită.

E scris c-am fost şi eu în mijlocul mulţimii
Ce-a alergat în grabă ca să culeagă spinii
Pe fruntea Ta să-aşeze coroana suferinţei
Strigând blesteme grele în ura necredinţei.

E scris c-am fost şi eu cu Iuda vânzătorul,
Cu ceata-nfierbântată, la braţ cu tot soborul
Şi cu Pilat, spălându-ne în apele vânzării
Acolo, în Pretoriu, la ceasul înserării.

Stăteam şi eu la focul mulţimii pătimaşe
Şi-am dat şi eu la sorţi pentru a Ta cămaşă;
Cu pâlcul de ostaşi intrat-am în grădină
Ca să-L sărut viclean pe Cel fără de vină!

Stă scris în sulul cărţii c-am luat şi eu baltagul
Şi-am mers cu toţi mişeii să tai din munte fagul,
În oarba rătăcire cioplind cu ei o cruce
În agonia morţii, Isuse, a Te duce.

Strigam la judecată cu hoţii: "Răstigneşte-L"
Pe hoţul de Baraba îndată slobozeşte-l!
Şi-am luat cu fariseii mănunchiul de nuiele
La sânge, pe spinare, să Te lovesc cu ele.

Pe Via Dolorosa, Te-am îmbrâncit pe lespezi,
Cu gloata am cerut de Tatăl să Te lepezi
Batjocoream iubirea-Ţi cu hohote murdare
Şi nu vedeam că râsu-mi atât de mult Te doare!

Mi-era umplut lăuntrul de-otravă şi de fiere
Oţet de mătrăgună aveam, în loc de miere,
Şi Ţi-am lovit obrazul cel sfânt cu-atâta ură
Dar Tu din ea, Isuse, n-aveai o picătură!

În cartea Ta e scris c-am luat şi eu ciocanul
Pironul l-am bătut adânc cât e Iordanul,
Cu Ana și Caiafa clădeam aceeaşi soartă
Când sângele curgea din cer în Marea Moartă...


Da, eu şi lumea-ntreagă Te-am condamnat la moarte
Vinovăţia noastră e scrisă-n Sfânta Carte;
Nu doar Pilat şi Iuda, romanii ori iudeii,
De la Adam la mine, noi toţi suntem mişeii.

Noi toţi strigam de ură, cu buzele umflate
Şi-aveam venin de iad în piepturile sparte;
Sutaşul la Golgota am fost, Isuse, eu
În coastă străpungând un Fiu de Dumnezeu...

Dar cine a crezut în ce ni se vestise?
Şi cine-a înţeles pe Cel ce ne iubise?
Obişnuit cu răul, durerea şi cu ura,
El, ca o oaie mută, nu Îşi deschise gura!

Şi ca un miel plăpând din turmele de visuri
Un Miel din albe turme şi albe paradisuri
Cu dragostea şi mila şi har din alte sfere
Născutu-S-a în iesle ca mielul de tăiere!

Te-ai dat ca jertfă sfântă în praznicul de Paşte
O viaţă nouă-n lume din jertfă a se naşte!
A trebuit acolo să bei întreg paharul,
Pe păcătos, Isuse, să-l înnoieşti cu Harul!

Şi sus, pe lemnul crucii, pe dealul Căpăţânii,
Cu mâinile străpunse pentru păcatul lumii
Între tâlhari, Tu, Sfântul, cu faţa-nsângerată
În necurmată rugă rosteai cuvântul: "Tată"

Le iartă neştiinţa, le iartă-ntreg păcatul
Din rana Mea cea cruntă, dă binecuvântatul,
Din gura Mea lovită, nu-Mi iasă tânguirea
Ci Tată, fă să crească din crucea Mea iubirea.

Mi-e sete şi Mi-e foame de slăvile divine
E prea târziu să treacă paharul de la Mine,
Mi-am isprăvit lucrarea, Mă urc acum spre stele
Şi văd lumina sfântă a învierii Mele..."

Şi Dumnezeu deschise izvorul de răcoare
Arhanghelii priveau pe Fiul Său cum moare
În ceruri se făcu o tainică tăcere
Căci nu erau izvoare să stingă-aşa durere!

Şi-a stat Isus trei nopţi în pântecul de tină
Dar n-a fost cu putinţă cătuşa lui să-L ţină
Ci-n zori de dimineaţă în cerul preacurat
A izbucnit cântarea: "HRISTOS A ÎNVIAT"!

În sulul cărţii Tale sunt scrise-acestea toate
Cu litere de aur, cu slove nestemate:
Că eu, şi noi, şi lumea, păgânul şi tâlharul
La crucea Ta, Isuse, am fost atinşi cu Harul.