În grădina-ndurerată

În grădina-ndurerată,
Pe o piatră rece-odată,
Cadeau stropi de întristare,
Căci din clipele amare,
A băut pe drumul crucii,
Domnul fără încetare.

O durere ca de moarte,
N-o putea da la o parte,
O răbda în mijlocire,
Pentru-ntreaga omenire,
Să ajungă își dorise,
Omenirea-n nemurire.

Cei din jur îl părăsise,
Ucenicii adormise,
Lacrimi ce au fost de sânge,
Nu puteau ruga a stinge,
Cum a plâns atunci pe piatră,
El și azi în ceruri plange.

Plânge căci a Lui chemare,
Care-i pentru fiecare,
Ea nu este auzită,
De mireasa Lui iubită,
Ba mai mult, este-o mireasa,
Ce adesea-i răzvrătită.

Plânge căci i-a dat un nume,
Azi prezența-n ea o lume,
E mireasa cea lumească,
Ce nu vrea să mai slujească,
Astăzi calea tot încearcă,
Ea mereu s-o ocolească.

Și podoabe multe are,
Poartă doar mărgăritare,
Și pe mâini și-n haina ei,
Și cei mari... cei mititei,
Care uită voia sfântă,
Este-a Lui... nu este-a ei.

Ea a fost de El aleasă,
Dusă ca să fie-acasă,
Dar cu-o haină doar curată,
Nu ca astăzi... ce-i pătată,
De a lumii grea plăcere-n,
Care-a fost ea scufundată.

Plânge căci iar ațipirea,
A cuprins azi omenirea,
Strigă fără încetare,
Către ea cu îndurare,
Să se curețe căci vine,
Ziua cea de sărbătoare.

Bea și azi amărăciune,
Căci batjocorit de lume,
Este sfântul Său cuvant,
De acei ce pe pământ,
Sunt păgânii ce aruncă,
Evanghelia în vânt.

Plange azi ca altădată,
Ca-n grădina-ndurerată,
Și mai strigă... , , o trezire,
Catre-ntreaga omenire,
Vin ca să îmi iau aleasa,
Să o duc în nemurire.

Aveți grijă la vorbire,
Să vă fie spre zidire,
Aveți grijă la purtare,
Mila sa va fie mare,
Ca și-n clipa când Eu Domnul,
V-am dat vouă o iertare.

Plânge Domnul în suspine,
Hai și eu... și tu creștine,
Azi să căutăm sfințirea,
S-alungăm și ațipirea,
Să îl ascultăm pe Domnul,
Îmbrăcând neprihănirea.

Să fim doar cum El ne spune,
O mireasă fără lume,
Pregătită de-nălțare,
Într-o zi de sărbătoare,
Nu știm când, dar să fim gata,
În curând pe nor apare.