Îmi înalț glasul spre ceruri

Îmi înalț glasul spre ceruri,
Ochii-n sus eu îmi îndrept,
Vreau să-i mulțumesc o viață,
Celuia ce l-al Său piept,
Azi mă ține și-mi arată,
Cât de mult mă prețuiește,
Alinând a mea durere,
Ce-a mea viață o umbrește.

Îmi deschid azi larg eu gura,
Ca să-i spun lui Dumnezeu,
Că din clipa întâlnirii,
Greul nu mai este greu,
De când El m-a luat de mână,
Loc în inimă nu are,
Teama... ce-mi ducea ființa,
În simțiri de disperare.

Îmi grăbesc azi alergarea,
Care este-ntârziată,
Și pe drum... neprihănirea,
Dar și-o haină nepătată,
Vreau să-mbrac, căci eu cu ele,
La Isus aș vrea s-ajung,
Să mă ducă-n rândul celor,
Ce de bucurii ei plâng.

Pasu-mi țin eu doar pe urma,
Ce de El a fost lăsată,
Acea urmă ce pe mine,
Într-o vreme-ndurerată,
Mă ducea doar la izvorul,
Ce era cu apă vie,
Apă tămăduitoare,
Care curge și-n pustie.

De-a Lui poală mă țin astăzi,
Să mă pierd nicicum n-aș vrea,
Când puterile mă lasă,
Simt mereu puterea Sa,
Ce mă ține în picioare,
Ce îmi dă mereu tărie,
Căci ales am fost de Domnul,
Să ajung în veșnicie.