Framântare

Gândul amar ce-mi stă gramadă-n minte,
Acest abis cețos fără de viață
Mă-nvaluie atât de nemilos
Când nu mai e în el stăpân Cristos...

Mă seacă Doamne netrăirea-n Tine
Şi nu pot ceața s-o îndepărtez
Paşesc în gol a neputință
Şi tot mai tare mă împovărez.

Mă usc-umblarea neduhovnicească
Şi viată-n mine nu mai e
Sunt mort ce umblă-n van să guste Viața
Acolo unde ştie că n-o va afla.

O, Domnul meu... .
Te rog arată-ți mila
Mă plec umil şi gol 'naintea Ta
Şi iartă-mă a mia oară
De cruntă nebunia mea... .

Doamne... Tu care mi-ai țesut viața
Tu care-mi ştii pornirea rea,
Tu-mi şti şi plânsul inimii şi baiul
Căci le-ai purtat pe Crucea grea.

Învață-mă să-mi caut rostul
În Tine... în al Tău Cuvânt
Şi toarnă viața Ta în mine iarăşi
Renaşte-n mine Duhul Tău cel Sfânt.

Ca astfel să Te port în lume
În goana asta după nicăieri
Iar cei ce mă-ntâlnesc o clipă
Să afle-n Tine mângâieri.