FIULUI MEU DANIEL PETRU

FIULUI MEU DANIEL PETRU


Eterna vară-n care tu
Lumina ai văzut-o,
Rămâne-n mine un tabu
Ce viața mi-a umplut-o,

În rătăcirea fără sens
Prin lumea asta largă,
Ai pus în mine-un univers
Ce pieptul stă, să-mi spargă,

Divinitatea-n tine-a pus
Tot ceea ce pe lume,
Spiritual e mai presus
De orișice minune,

Atâta dor poți răscoli
În suflet de părinte
Și ești atât de minunat,
Cât mintea nu cuprinde,

Ești idealul lumii-ntregi
De pace și de bine
Și tot ce am avut mai bun,
Vre-odată-n mine

Și tot ce mi-am dorit sublim
În ăst galop prin viață,
Ești cel ce mi-a topit în piept
O inimă de gheață,

De 16 iunie-ți urez
Viață lungă-n care,
Să n-ai necazuri niciodat
Și-veșnic-„la mai mare”

Tăticu nu poate veni
La prim-aniversare
Dar te iubește, cum nu sunt
Copii, iubiți sub soare,

Să crești voinic, cinstit și bun,
Să-nveți la școală bine,
Ca toți cei care te iubim
Să ne mândrim cu tine,
Și tot ce ai mai scump vre-o dat
Fie cuvântul, MAMA,
Că te iubește cum nu poți
Nicicând, să îți dai seama,

Și-acum un gând, un talisman
Să te-ocrotească-n vise,
Poimâine, împlinești un an,
Să ai doar porți deschise,

Un drum frumos și neted s-ai
Și-o viață minunată,
Tăticu-ți spune”La mulți ani„
Încă odată,

Nu pot să îmi opresc aici
Penița pe hârtie,
Când sufletu-mi plecat spre voi
Mai vrea încă să scrie,

Stupida soartă a făcut
Să cad mereu pe gînduri,
Visând la cei ce n-aș fi vrut
Să-i las o clipă singuri,

Iar când mai merg la, București
Și-mi fac atâtea gânduri,
Să-nveți să scrii și să citești,
Să-mi scrii câteva rânduri,

Căci mama-i ocupată mult
Și cu gospodăria,
Ori poate că la, Dumitrești,
S-a terminat hârtia.

București 14, iunie 1980
(CURS)