Femeia păcătoasă

Am auzit că iartă
Că dragoste în Sine poartă
Și simt cu toată inima și dorul
Că El este Mesia, Salvatorul!
Iar eu? ... O păcătoasă alungată...
Am auzit că Lui nu-i scârbă de-o stricată,
Și dacă vii la El
Cu lacrimi de căință, iartă!

M-am hotărât orice ar fi
Oriunde S-ar găsi
Eu am nevoie de iertare
De-ar fi să merg din zare-n zare
De-ar fi să-nfrunt pe străzi haini
Cu Legea și cu pietrele în mâini
Îl voi găsi și-oi plânge în tăcere
El va simți că am păcatul cu durere
Că vreau să scap, să fiu curată
O, de L-aș găsi odată! !

Am auzit că-i astăzi în cetate
Venit trudit din locuri depărtate
Așa e El trudit mereu,
Iar azi, în casa unui fariseu
Este poftit la masă-îmbelșugată
Iar eu de intru nechemată
În ochii lor sunt o stricată!
Dar simt în duhul foc aprins
Și lacrimi multe s-au prelins
Și pașii parcă-mi sunt luați
De o putere duși, purtați...
Și iată-mă intrată-n casă
Sunt toți atenți la ce-i pe masă
Doar Unul m-a privit ca o lumină
Și ochii Lui mi-au spus că nu am vină
Ce altceva aș fi putut să fac mai bine
Cu viața mea împrăștiată sub ruine
Cu toate relele venite-n gând
Doar pe genunchi plângând plângând
Cu lacrimi mari picioarele să-I spăl
Iar părul meu să I le șteargă ca un văl
Să I le ung cu mir de nard curat
Că simt în duhul meu că m-a iertat!

Apoi am auzit și vorbe mari...
Spunea Isus ceva despre datornici
Cămatari
Dar eu plângeam, plângeam de bucurie
Fără să știu nimic din ce avea să vie
N-am înțeles atunci nimic din vorba lor
Dar închinată pe covor
Aud suav o voce ca din cer
Femeie, păcatele din tine pier
Tu m-ai iubit în duh, fără cuvinte
Dar fapta ta de dragoste fierbinte
A fost mai mult decât căință adâncă
A fost credință cât o stâncă
De-aceea zic: iertată ești!
Ia pacea Mea cu tine
Să nu păcătuiești...