Doar Tu duci a mea povară

Doamne... știu c-a mea povară,
Tu o duci în nopți și-n zi,
Dar aș vrea Isuse dragă,
S-o putem noi împărți,
Vreau să simt, ce simți Tu sfine,
Când spre cer cu ea în spate,
Îmi dai numai biruință,
Mai îmi faci și o dreptate.

Vreau și eu să duc ca Tine,
Lupte-ntr-un văzduh cumplit,
Vreau să știu ce-ai simțit Doamne,
Când ai fost Tu prigonit,
Vreau să simt acea durere,
De-acel bici ce te-a brăzdat,
Și-acea greutate Doamne,
Când o cruce ai cărat.

Vreau să am acea tăcere,
Ce în Tine am văzut,
În acele clipe-n care,
Lumea nu te-a cunoscut,
Când spuneai că Tu ești Fiul,
Dumnezeului preasfânt,
Ce e Rege sus în ceruri,
Dar și pe acest pământ.

Vreau să gust și eu amarul,
Care și Tu l-ai gustat,
Când luptai într-o grădină,
Părăsit... îndurerat,
De acei ce nici-o clipă,
Ei de veghe nu au stat,
Ca să-ți fie mai ușoară,
Lupta-n care ai luptat.

Vreau să-ți spun de ce Părinte,
Toate să le simt aș vrea,
Ca să am a Ta iubire,
Doar așa eu voi putea,
Să duc greul și durerea,
Ce ai dus Tu pentru mine,
Aș fi răbdător în toate,
Doar dacă aș fi ca Tine.

De-aș putea să trec prin toate,
Eu mereu să rabd... să tac,
Haina albă minunată,
Aș putea să o îmbrac,
Doar așa-ș putea eu Doamne,
Să-ți port numele mereu,
Ce-l ce-i dăruit de Tine,
Nume... fiu de Dumnezeu,