De ce, copilul Meu?

1. De ce, copilul Meu, ții pietrele în mână?
De ce le strângi cu lacrimi și palmele-ți zdrobesc?
De ce nu lași povara? De ce semeni furtună?
De ce nu asculți glasul ce-ți spune “Te iubesc”?

2. De-atâtea ori bătut-am și-am așteptat la poartă,
Am așteptat cu lacrimi ca ușa să-Mi deschizi...
Am așteptat să schimb a vieții tale soartă;
Copilul Meu preascump, tu tot mai mult te-nchizi...

3. Aduni atât în tine din grijuri și povară,
Din temeri și din spaime, din pietre și noroi...
Iar inima ți-e goală, iar viața ți-e amară
Și nu mai vii în taină să stăm iar amândoi...

4. Nu ai curaj, ți-e teamă... Mă crezi cumva prea aspru?
Mă crezi un Tată aprig, un Tată mânios?
De ce te luminează al îndoielii astru,
Uitând că Eu sunt bun și dulce și milos? ...

5. Te-am alungat vreodată? Ți-am dat oțet sau fiere?
Nu te-am purtat pe brațe încă din prima zi?
Nu te-am hrănit cu mană, cu apă și cu miere?
De ce acum ți-e teamă? De ce nu vrei să vii?

6. Privește la Golgota! E vina ta prea mare
Ca jertfa Mea divină să n-o poată ierta?
Privește spre Lumină! Eu sunt cerescul Soare
Și vreau să te învălui azi în lumina Mea!

7. Aș vrea să-ți iert păcatul, să-ți dau o haină nouă,
Un nume preaiubit, un tron și un palat,
Să te hrănesc cu raze, cu viață și cu rouă,
Să fii de azi în lume un fiu de Împărat!

8. Nu-ți fie teamă, fiică, nu mai fugi de Mine...
În lume e doar tină și teamă și noroi...
Când plâns-am pe Golgota am plâns și pentru tine
Și te-am săpat în palme cu sângele-Mi șuvoi!

9. După atâtea veacuri iubirea Mea e-aceeași,
Iar sângele tot spală, chiar dacă vina-i grea.
De ce n-arunci povara, de ce n-arunci gunoiul
Și să Mă ții de mână, să-ți dau din viața Mea?

10. Aruncă orice piatră, tot ce aduni în tine,
Tot ce te mai frământă, aruncă-le-n noroi!
Și prinde-Mă de mână, să fii pe veci cu Mine,
O vesnicie-ntreaga în Ceruri AMÂNDOI...