David şi Goliat

“ceace câştigă biruinţa asupra lumii,
este credinţa noastră”
2 Petru 5/4



Secerişul se gătase
Grâul el se treierase
Era război mare-n ţară
Filistenii învadară
Veşti din armată nu veneau
Prea multe nu se ştiau
Intr-o zi un călător
Spuse el bătrânilor
Filistenii c-au intrat
Ţara că au invadat
Stau armate faţă-n faţă
Şi-n seară şi dimineaţă
Nu se luptă lume multă
Toata ziua se insultă

Işai el îmbătrânise
Il nelinişteau rău vise
Nu ştia despre copii
De sunt morţi ori că sunt vii
Saptesprezece ani avea
David care mai era
El stătea la oi păstor
Cu un altul servitor
Işai îi zise mergi la bătălie
Şi-mi adu veste şi mie
Despre fraţii tăi ce fac
Dacă oastea-i cu atac
Când dădeau zori a plecat
Cu ce mama lui i-a dat
Pâine proaspătă ce trece
Şi branză vreo coşuri zece
In mână pentru duşman
Luă praştia de cioban
La sold traista,petricele
Să îl apere de rele
Cu ele fiare gonea
Când la turmă le zărea
După drum obositor
Zări el mai mult popor
Era armata cu fraţi
Toţi pe munte înşiraţi
Pe alt munte peste vale
Filisteni erau în zale
Două săptămâni aveau
De când acolo şedeau
Nimenea nu încerca
Filistenii a ataca
Filistenii se făleau
Un uriaş ei aveau
Nimenea nu încerca
Cu Goliat a se lupta
David ce leii gonea
La turmă când îi zărea
Se gândi neîncetat
S-omoare pe Goliat
Cu traista cu petricele
Şi cu praştia de piele
Un frate îl auzi
Rău tare îl dojeni
-Mergi la oi atâta-ţi spun
Pentru ele doar eşti bun
Un ostaş însă auzi
Ce David el ar dori
Şi regele a înştiinţat
Repede el fu chemat
Când însă băiat zări
Saul lui aşa-i grăi:
-Eşti prea tânăr copilaş
Vezi ei au un uriaş
El se luptă de o viaţă
Cum să mergi la el în faţă?
-Majestate eu doresc
Lasă-mă să-ţi povestesc
Turma tatălui păzesc
Animale când zăresc
Iau praştia cu petricele
Şi ţântesc eu după ele
Omorât-am urşi şi lei
Omor şi uriaş de vrei
-Bine îmbracă a mea armură
Zise Saul cu a sa gură
Incercă David la zale
Dar simţi că nu-s a sale
Atunci cu a lui vesminte
Pornii spre vale-nainte
Goliat el plin de zale
Il şi aştepta în vale
Când văzu pui de evreu
Că se apropie mereu
Incepu să hohotească
Râsul să îl năpădească
-Cobori, strigă Goliat
Că n-au păsări de mâncat
David cobora gândit
Până faţa i-a zărit
Ştia că acolo-i de lovit
Deodată s-a oprit
-Doamne dă-mi ajutor ceresc
Uriaşul să-l lovesc
Scoase o piatră dintre ele
Şi-o aruncă cu putere
In frunte la uriaş
Văzând clătinându-şi pas
Mulţumi celui de sus
Apoi repede s-a dus
Luă sabia de duşman
Tăie gât la Filistean
Când văzură că uriaş
La omorât un copilaş
O luară la fugit
Filistenii s-au risipit.