Cronicar la Golgota

Aprilis, Anno Domini XXX


Sub întunericul de smoală pământul se cutremurase
Credeai că regi ieşiţi din minţi porniseră o luptă vană
În fapt, cel mai grozav război din Univers se încheiase
Punând în inima istoriei o sfântă, necesară rană.

Nu, nu e vorba de Meghido, de Troa sau de Marathon
Nici de Carchemish, de Salamis şi nici de-o Sarmisegetuză.
În cumpănă nu atârna, precum la râul Rubicon,
Vreun tron imperial cerut de o ambiţie obtuză.

Între pământ şi cer Iubirea dăduse lupta grea cu Ura
Lumina veşnică venise să ţintuiască-n cuie bezna
Dar pentru-o clipă, Raza ei, parcă îşi termină măsura
Când pironită la Calvar purtă spre biruinţă cazna.

Da, biruinţă, căci vrăjmaşul, înşelătorul din Eden,
Deşi prin secoli şi milenii îşi perfectă o stratagemă,
De-a inunda genealogic pământul, lumea cu blestem
Căzu el însuşi în capcana-i, pe veci purtând a lui emblemă!

Fusese-o luptă începută în ale cerului grădini
De-un gând mârşav, o anatemă, o nerozie-a lui Satan
De-a fi mai sus de Dumnezeu, stăpân pe cer şi pe lumini
Cu stele, sori şi galaxii cusute pe al său suman.

Privindu-se pe dinlăuntru el se vedea cel mai curat
Pe dinafară strălucea de-o ne-ntrecută frumuseţe
Şi stând la sfat cu sine însuşi, se prefăcu în necurat
Căci Dumnezeu i-a şi văzut şi cântărit a lui "strâmteţe".

Asfel ajunse Lucifer fugar şi fără căpătâi
Bun doar de ură, vrăjmăşie, blestem, zavistie şi moarte
Şi alungat din faţa slavei, el, cel ce fu creat întâi
Înveninat, veni la om, întru ruină ca să-l poarte.

Şi-aici, la Golgota, s-a dat cea mai grozavă bătălie
Când dragostea lui Dumnezeu veni să nimicească ura
Cristos, al lumii Salvator, curata cerului Făclie,
Era străpuns şi atârnat pe-un lemn, desăvârşind Scriptura.

Dar întrucât vrăjmaşul craft nu cunoştea măreţul plan
Că mântuirea se va face prin sacrificiul unui Miel,
Sub steagul său de leu sălbatec, de fioros Leviatan
A adunat religii, crezuri, imperii ce-l serveau cu zel.

La Farisei şi Cărturari le-a dat onoruri pământeşti
La Regi şi Consuli, la Cezari, le dete tronuri aurii
Celor cu suflet gol le-a dat afaceri şi plăceri fireşti
Iar celor mulţi le-a dat dureri, robie cruntă, rane vii.

Pe toţi stârnitu-i-a la ură, la o pornire animală
În Ghetsemane, la Gabata, apoi pe Via Dolorosa,
Soldaţi şi preoţi, nobili, hoţi, corupţi cu viaţa tristă, goală
Cereau orbeşte răstignirea Samariteanului milos!

Ci la Golgota era scrisă voinţa, păsul Celui Veşnic
El nu venise pentru tron, ci pentru a muri pe cruce
Iertarea, pacea lumii-ntregi stătea în sânge preacucernic
Şi nimeni altul decât El n-ar fi putut a o aduce!

Zadarnică ţi-a fost revolta, ucigătorule de oameni,
Zadarnică cruzimea rece de-a stăvili prin ură Viaţa
Zadarnică îţi e otrava ce-n suflete mereu o sameni
Căci cei ce-au fost atinşi de Har, au biruit păcatul, gheaţa.

În tine este rădăcina a tot ce e stricat în lume
În tine-i haos, e-ntuneric, e putregai primordial
Vei regreta o veşnicie, scăldat în otrăvite spume
Când Mielul, pentru jertfă dat, va sta pe tronu-I triumfal...


Şi-acolo, în vacarmul fluid, în colosala-nşelăciune
Când cei puternici se credeau stăpâni pe cer şi pe pământ,
Din pieptul celor mai umili, pornea pe vânt o rugăciune:
"Împărăţia Ta slăvită, adu-o Dumnezeu Preasfânt!

Căci însăşi firea se-nfioară de oarba lumii rătăcire
Şi tot ce mâna Ta făcu, aşteaptă cumpăna dreptăţii
O, vino, Doamne, şi ne du în Casa plină de iubire,
Aşează-ne cu Cel străpuns pe ciutura eternităţii..."

Şi-n timp ce-ai crucii ucenici priveau cu ochii plini de jale,
În ceruri izbucneau urale în simfonii de biruinţă.
Biserica, din Rana sfântă, păşea încet pe noua Cale
Înveşmântată-n mântuire, în Har, în Duh şi în credinţă...

Cântaţi Osana, voi aleşi, Mântuitorului din cer!
Aduceţi mulţumiri şi laude în jerbe sacre de culori
Luptând cu iadul, Crist v-a scos din dinţii leului, de fier
Şi-a câştigat, prin moartea Sa, rubinul noii sărbători.