Coboară Doamne-n odaita!

Coboară Doamne-n odaita
Că-s încă lacrimi si dureri
Mai arata-mi o portiță
Prin care sa pășesc spre mangaieri
Coboara-te in viata-mi mult săraca
Si toarnă bogăție Tu in ea
Raspunde-n taina inimii care se pleaca
Însetată de la Tine apa ca sa bea.
Coboară ca e loc de prea mult eu
Si-i tot mai gol si trist in cămăruță!
Îngenuncheat, am neglijat semenul meu
Crezând că numai mie mi-este greu...
Cu lacrima nestinsă pe obraz, te rog
Revarsa-n mine dragoste, din dragoste-Ti de Dumnezeu!
Asa de obosit si trist pe cale,
N-am mai privit in jurul meu
Vinovatul era tot ce imi stătea în cale
Si nu vedeam ca vinovat sunt însuși eu.
Am socotit necazu-mi ca un munte
Si nu am izbutit stingher să-l trec
Marea imi parea prea-nvolburata de pe punte
În barca vieții am luptat
Prin vânt și ploi
Ca un neînțelep... . .
Acuma stiu ca ochii fura-n ceață
Și limpezi nu mi-au fost cand am privit
La lucrurile trecătoare de o viata
La apa-învolburata care-mi sta in fata
Si nu la Tine, Mielul răstignit!
Mi-e sufletul sărac si cere milă
Ma vindeca ca orbul Bartimeu!
Ca el si eu am cerșit milă
Te rog, te-îndura, pune tina
Și curata-mi privirea
Tu Fiu de Dumnezeu!
Ca Petru vreau pe ape sa pășesc si eu!
Sa vad in toate binecuvântare
Sa rabd, sa ma bucur si de ploi
Sa ma invrednicesti, sa imi port crucea
sa privesc la Tine si cand pe cale nu sunt flori
Stiind ca Tu lucrezi desăvârșit in noi...