Ce găsește oare Domnul când coboară-n adunare

Ce găsește oare Domnul când coboară-n adunare,
Când privirea Lui se-ndreaptă, astăzi înspre fiecare,
Când El vrea să pună-n inimi, dragostea Sa minunată,
Oare poate? , sunt deschise? , oare ele sunt curate?

Ce găsește oare-n haina, ce-i atât de colorată,
Care într-o adunare, sfântă... este ea purtată,
De creștini ce spun că drumul, către cer este ușor,
Fără lupte... plini de modă... ei nu văd că azi cobor.

Azi de filozofi e plină, lumea ce ne înconjoară,
Ce aduc în adunare, reguli care sunt afară,
Mult prea mult se pune prețul, astăzi pe teologie,
Chiar de știu că harul nu e, recitat de pe hârtie.

Spun cuvinte ne-nțelese, trebuie să căutăm,
În dicționar răspunsul, care azi îl cercetăm,
După predici înțelepte, dar fără de cercetare,
Fără inimi despietrite, ce sunt reci în adunare.

Nu se-aude... aleluia, nu se-aude vre-un amin,
Dar după program cu toții, ooo... ce mult noi ne dorim,
Un autograf sau poză, cu acel ce-a predicat,
Căci nu vom avea onoarea, să-l vedem încă o dat'.

Ce găsește oare Domnul, astăzi El în adunări,
Cum se simte când aude, la amvon multe pareri,
După multă suferință, pentru noi ce a avut,
Este mulțumit? ... sau este, întristat El mult prea mult.

Ne-a-nvățat ca trupul nostru, noi nicicum să nu-l cioplim,
Dar găsim multe motive, parțial să îl vopsim,
Ne-a-nvățat cum să ne fie, haina... dintr-o cusatură,
Dar găsește-atâtea zdrențe, care lasă-n urmă zgură.

Ooo... Isuse, ooo... Isuse, iartă-ne în mila Ta,
Și adu-ne o trezire, să vedem a te urma,
Doar pe urma ce-ai lăsat-o, fără ură sau mândrie,
Să fim plini de Tine Doamne, să sfârșim în veșnicie.