Cât e de mare Dumnezeu....

Cât e de mare Dumnezeu, El mările cuprinde,
Câmpiile cu mii de flori, tot El azi le întinde,
El cerul plin de stele vii, pe brațul Său îl ține,
Și zilele sunt tot a Lui, de El sunt toate pline.

Cât e de mare Dumnezeu, de toate El le are,
Și nu sunt mici... iubirea Sa, vre-o dată margini n-are,
Și mila, și răbdarea Lui, sunt azi nemărginite,
Și bunătățile din zori, sunt ele infinite.

Cât e de mare Dumnezeu, El vindecări divine,
Aduce-ntruna celor triști cu suflete peline,
Niciunul nu este uitat de El... de Dumnezeu,
Și nu e unul... sunt atâtea, suflete la greu.

Cât e de mare Dumnezeu, de totul se oprește,
Atunci din cer când glasul Lui, atât de blând vorbește,
Și marea-n două-a despărțit, puterea Lui cea mare,
Privesc în sus, dar eu nu-i văd vre-o margine... căci n-are.

Cât e de mare Dumnezeu, de știe orice nume,
Pe mine mă cunoaște El, cunoaște-o-ntreagă lume,
Privirea mea să-L vadă tot, ea mult azi și-ar dori,
Dar Dumnezeu e-un infinit, nu-L pot tot a privi.

Cât e de mare Dumnezeu, căci văd o măreție,
Lucrarea Sa în viața mea e-adevărată... vie,
Eu zi de zi pe El l-ating, aș vrea să îl cuprind,
Nu pot căci mare-i Dumnezeu, eu pot doar să-L ating.

Eu pot o floare s-o miros, în ea să îl găsesc,
Azi ochii pot să îi închid, să zbor... să-l întâlnesc,
În larg de mare l-am văzut, și printre nori... și stele,
Dar El a fost mereu prezent, și-n lacrimile mele.

E mare Dumnezeul meu, El este minunat,
Cu El în toate-a mea ființă azi a-nconjurat,
E mare... El e Domnul meu, El e nemărginit,
L-am cunoscut... în viață eu pe El... l-am întâlnit.

L-am întâlnit în zori de zi, și în apus de soare,
Lui nu îi este greu să fie-n toate căci e mare,
E Domnul meu, e Dumnezeu, e totul pentru mine,
Deschide ochii să îl vezi, El e și pentru tine.