Atîta sfîntă curăție

Atîta sfîntă curăție
mă îmbrăca în strai de crin
atunci cînd am văzut întîie
frumsețea harului Divin.

Dar mai tîrziu viața toată
prin greșuri multe m-a purtat
că haina albă și curată
adînc s-a rupt și s-a-ntinat.

Azi cînd îmi reamintesc cu jale
de anii dragi de oarecînd
stau dus așa oprit în cale
și oamenii mă văd plîngînd.
... Eram copil atunci, în mine
păcatul nu era pătruns
în taina inimii senine
nimica nu purtam ascuns.

Îmi dam fărîma de la gură
cu milă celor mulți, sărmani
și mă rugam cu-așa căldură
pentru prieteni și dușmani.

A lumii-amar de patimi rele
în ele nu m-au fost adus
pe curăția vieții mele
Stăpîn erai doar Tu, Isus...

Dar vai, în căi de rele pline
ce trist era adîncul meu
priveam cu ochi străini la mine
și nu mă cunoșteam nici eu.

Dar cînd mă rog Isuse, Ție
cu suflet frînt și glas umil
ajung la sfînta curăție
din vremea cînd eram copil.