Apus la Cetatea Ciceului

Prin norii ce-ncet se destramă
În vii figurine de joc,
Se vede tipsia de-aramă
Tivind orizontul cu foc.

E un concert al culorii
Apusul pe-apusul Ciceu,
Apus peste foi de istorii
În straiele colbului greu.

Apus peste glorii apuse,
Pe ziduri ivite din stânci,
Pe zgomotul luptelor duse
Prin hrubele vremii, adânci.

Final de concert pe ruine,
Grandori prăvălite în lut,
Spunând că şi „mâine"devine
Tot un „ieri", adică trecut.

Apus ce cu ultima rază
Ne spune în mod hotărât,
Că nimic de aici nu durează
Mai mult de o clipă...şi-atât.

Ciceuri apar ca să moară,
Ca tot ce-a zidit cel zidit,
Când goarna istoriei, iară,
Dă stingerea-n sunet dogit.

Dar este în cer o Cetate
Eternă, aşa cum e scris,
La bază având nestemate
Şi zidul făcut din iaspis.

Acolo nu-i soare, nici lună,
Lumină îi e Dumnezeu,
Şi nici n-are ce să apună
Căci slava o umple mereu.
***
Coboară iar pleoapa-nserării
Pe stinsul, trecutul Ciceu,
Dar ştim că-n Cetatea salvării
Lumină-i în veci Dumnezeu.

Amin
Ciceu Giurgeşti, 7 sept. 2007