text Poezii

Rodul viței-blestem sau binecuvântare

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Rodul viței-blestem sau binecuvântare, e alegerea noastră

Dumnezeu a creat toți pomii-
Roditori, oxigenatori,
I-a dăruit omenirii,
Să-i fie folositori!

Din Cuvânt, aflăm că Noe,
Agricultor, după potop,
Bând vin, după cules de vie,
Confuz, s-a dezgolit în cort.

Așa încât Ham l-a zărit,
Și-a râs de tatăl bun și drept:
Noe-a trăit cu duh smerit,
Salvându-și fiii de înec!

Ce trist, unicu-i viciu, vinul,
A sedus sfântul, să-și blesteme,
Fiul cel tânăr și nepotul:
Părinți de robi să fie-n lume.

Iată că Duhul ne scrie,
De-alcoolul din rodul de vie:
Cum, din zori de istorie,
A dus la blestem și robie!

Citim mai departe, de Lot,
Prin vin, la minte bolnav:
Cu fiice, salvate din foc,
Născură pe-Amon și Moab.

Și, astfel, două popoare
Croite-n incestul beției,
Au supt păcatul Sodomei,
Prin rodul viței de vie.

Nu-i de mirare, că-n Biblie,
Prin istorii și pilde adânci,
Ni se tot spune ce primejdie,
E-nchisă în strugurii dulci.

De fapt, primul rod delicios,
Satan l-a schimbat într-o cursă,
Pătând cu păcat un Cosmos,
Prin zeama din fructe prelinsă.

Mama regelui Lemuel îi spunea,
Că nu se cade împăraților,
Vinuri, ori tărie să bea,
Să le dea condamnaților!

Deci, alcoolul, din vechime,
A fost destinat osândiților:
Ca să moară fără durere,
Și leac dezamăgiților!

De-aceea, nazireul nu gusta,
Nimic din vița de vie,
Când Domnului se dedica,
Iehova îi era bucurie!

Și Recabiții-au fost opriți,
De la vin, de părintele lor,
Locuiau în corturi, smeriți,
Ca și creștinii, fiind călători!

Ascet fiind Ioan Botezătorul.
Totuși, e-un fapt neîndoios,
Că fost-a chiar Mântuitorul,
Numit: băutor, mâncăcios!

Domnul Isus, la vreun ospăț,
A băut vin sau must, evreiește,
Adică o cupă de „șpriț”,
De-a doua, nu se pomenește!

Drept sânge, la Cina de Taină,
Rodul viței, El a împărțit
Ucenicilor, și o azimă,
Simbolizând Trupu-I jertfit.

A schimbat și apa în vin,
La nuntă, simbolic festin,
Ce vrea Autorul Divin,
Să–nvețe umilul creștin?

A păstrat pentru ultima Nuntă
Vinul nou, adus mai târziu,
Botezând pentru Sfânta Lui Luptă
Ucenicii, prin Duhul Cel Viu!

„Sunt plini de must!”râdea necredința,
În ziua Harului, la Cincizecime,
Isus trimitea făgăduința:
Dar în pale de foc- limbi străine!

„Nu vă-mbătați cu vin, e desfrâu!”
Ne-a scris Pavel, îndemn hotărât.
„Fiți plini de Duh”, ca un râu!
Și ape vii, în lume, izvorâți!

Isus este Vița Cerească
Și Tatăl e Viticultorul,
Cine vrea, etern, să trăiască,
Să rămână mlădiță în Domnul!

Creștinul, să simtă răpire
În Duh, Prezența Divină,
Să fie-mbătat de Iubire,
Umplut, în extaz, de Lumină!
Amin!

Craiova, 16-03-2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise