Pe lemnul de ocară

PE LEMNUL DE OCARĂ

Pe lemnul greu şi aspru de ocară
S-a consumat o dramă, s-a consumat un act
Ca omenirea-ntreagă să nu piară
A lui Hristos lucrare a fost sublimă, clară
El a venit s-aducă din Paradis un pact…

A fost un document gândit de Trinitate
Prin care se cerea o jertfă cum alta n-a mai fost
Ca Fiul preaiubit să guste înjositoare moarte,
Cu sânge sfânt să spele noianul de păcate
O, ce grozav a fost ispăşitorul cost!

Parcă-L vedem în chinuri infernale
Pe Domnul vieţii, pe Mirele iubit
Căci cei ce-L torturau – cu inimi goale
Nepricepând divinitatea misiunii Sale
Se delectau să vadă trupul Lui zdrobit,

Se delectau s-arunce ocări şi vorbe grele
C-aşa-s fiinţele-nşelate de infern
Dar El Îşi îndrepta privirea către stele
Zicând: “Crucificarea poate să îi spele
Să n-aibă parte de zbuciumul etern.”

Stridentul sunet al sinistrelor ciocane
Străbate veacuri; ajunge şi la noi
L-au ţintuit pe lemn fiinţe inumane
Dar actul răstignirii născut-a milioane
De gânduri sfinte şi simţăminte noi,

Şi a născut fiinţe ce-au părăsit structura
Acelui trai ce n-avea scop divin
Şi-au cunoscut, apoi, din Cer căldura
Şi s-au lipit, total, de-nvăţătura
Ce poate să producă veşnicul alin.

Ce nobilă lucrare! Ce act fără egal
S-a petrecut demult pe crucea blestemată!
Ne amintim, plângând, cum pe sinistrul deal
S-a împlinit lucrarea ce-naşte-un ideal
Pentru omenirea la sfinţenie chemată.

La lemnul greu şi aspru de ocară
Ne îndreptăm gândirea să ne alimentăm
Cu noi tării spre a sui pe scară
Spre Cel ce face viaţa primăvară
Şi ne-a chemat, în veci, cu El să stăm.

gc