„Eu sunt Pâinea vieții”

Lângă Marea Galileii,
În oraşul Capernaum
Domnul nostru se oprise.
Şi în templu, stând pe-un scaun
Faţă-n faţă cu iudeii
Şi norodul ce-L găsise
Fu-ntrebat: „Aici de când eşti?”
El răspunse, dar, agale:
„Adevăr vă spun acuma:
N-aţi bătut atâta cale
Pentru semne îngereşti;
Iată, voi venit-aţi numa’
Pentru pâinile acele.
Însă iată-a mea povaţă:
Nu lucraţi pentru mâncarea
Care piere, staţi în faţă
Şi lucraţi pentru mâncarea
Sfântă între toate cele.
E-o statornică mâncare
Pentru veşnicia sfântă;
Însumi Eu vă dau aceasta
Pentru cei ce Mă ascultă.
Dumnezeu slăvit şi mare
Pusu-mi-a pecetea asta.”
Iar atunci I-a zis norodul:
„Ce să facem pentru Domnul
Şi lucrarea Sa cea sfântă?”
„Ce să faceţi? Credeţi Omul,
Cel ce vă învaţă totul,
Cel ce astăzi vă cuvântă!”
„Cum vom crede noi azi Ţie?
Care-i semnul ce-l vei face?
Ce lucrezi Tu? Spune, spune,
Vrem să ştim: ne dai Tu pace?
Căci bătrânii în pustie
Mană erau puşi s-adune.”
„Moise nu avea putere
Să vă dea pâinea cerească;
Tatăl Însuşi v-a dat pâine
Ca norodul să-L slăvească.
Pâinea Domnului e-avere
Şi vă dă viaţa de mâine.”
„Dă-ne pâinea-aceasta bună!”
„Eu sunt Pâinea Sfântă-a Vieţii
Şi acel ce Mă urmează
Până-n anii bătrâneţii
- Chiar prin vremuri de furtună –
El în veci nu însetează.
Dar, cu toate cele spuse,
Tot nu cerdeţi, din păcate...
Ce-Mi încredinţează Domnul
Păstori-voi cu dreptate
Şi pe cel care crezuse
Voi veghea să nu-l ia somnul.
Pe cel ce la Mine vine
Nu-l voi izgoni afară;
Tatăl M-a trimis în lume
Ca niciunul să nu piară,
Ci acel ce crede-n Mine
Veşnic mii de ani s-adune.”
Când a zis că-i Pâinea Sfântă
Ce S-a pogorât din slavă
Toţi iudeii-n a lor ţeste,
Cârtitori fără ispravă
Se gândeau cu mintea strâmtă:
„Cum ne spune El aceste?
Oare nu-i e fiu Acesta
Lui Iosif Galileanul?
Iar Maria nu-I e mamă?
Nu-i Isus Nazarineanul?
Nu ne joacă oare festa
Când ne spune fără teamă:
«Eu M-am pogorât din cer! »?”
Dar, văzând cum se sfădeşte,
Isus a mustrat poporul.
„Cin’ pe Tatăl Îl iubeşte
Viaţa veşnică-i ofer,
Căci doar Eu vă sunt Păstorul.
Proorocii-au scris în carte:
«Toţi vor fi-nvăţaţi de Domnul. »
Tu, ce-n Dumnezeu crezut-ai,
Vezi, să nu te prindă somnul!
Drept îţi spun că tu ai parte
Prin nădejdea ce avut-ai!
Cine a primit Cuvântul
Va veni la Mine-n slavă.
Nimeni n-a văzut pe Tatăl,
Numai Solul de ispravă,
Fiul preaiubit de Sfântul;
El e-n faţa voastră: iată-L!
Cel ce crede azi în Mine
Are Viaţa pe vecie;
Eu sunt Pâinea Vieţii voastre.
Mărturia Mea e vie,
Face inimile pline
De Lumina Slavei noastre.
Străbunicii voştri, iată,
Au mâncat mană-n pustie
Şi-au murit cu toţii, însă
Uite, Eu sunt Pâinea Vie,
Pâinea ce-o aveţi răsplată
Dup-o viaţă-n Mine pusă.
Domnul Slavei Mă trimise
Întrupat în Pâinea Sfântă
Să dau viaţă pe vecie
Celor care Mă ascultă,
Căci norodul rătăcise
În păcat şi în robie.
Trupu-Mi este Pâinea Vie
Şi-L voi da spre viaţa voastră.”
Ei, având un duh de sfadă:
„Cum să-L dea în hrana noastră?”
De vreţi viaţă-n voi să fie
Mâncaţi hrana Mea curată,
Trupul Meu ce se jertfeşte,
Sângele ce-Mi curge-n vine,
S-aveţi Viaţă-n veşnicie
Cum o port şi Eu în Mine,
Căci acel ce nu voieşte
Osândit e pe vecie.
Trupul Meu se dă ca hrană
Pentru cei înfometaţi;
Sângele ce-Mi curge-n vine
Îl vor bea cei însetaţi.
Pentru cei fără prihană
Voi fi-n ei şi ei în Mine.
Pâinea Vieţii nu-i ca mana,
Ci-i o Pâine pururi vie,
Pâinea celor izbăviţi
De-a păcatului robie.
Îmbrăcaţi, deci, neprihana
Să puteţi să vă hrăniţi
Şi prin Duhul Viu sfinţiţi
Veţi fi pururi mântuiţi.”