Aveam odată casa în Emaus

(Poezie inspiratã din Ev. Dupã Luca 24:13-35)

Când nu Te cunoşteam pe Tine, Doamne,
O casã în Emaus mi-am zidit.
Voiam sã fiu şi eu ca toatã lumea,
Un om religios, obişnuit.

Nu-nţelegeam Scriptura, nici profeţii
Mãcar cã predici îmi plãcea s-ascult;
Şi nu Te cunoşteam ca Domn al vieţii,
Ştiam doar cã exişti... nimic mai mult.

Dar într-o zi, cuprins de îndoialã,
Pe care, greu mi-ar fi sã o exprim,
Cu o credinţã superficialã,
Mã întorceam de la Ierusalim.

În drumul meu vorbeam ades cu fraţii,
Ne întreceam în schimburi de pãreri
Şi-n mijlocul acelei agitaţii
Ne-ajunse un Drumeţ... de nicãieri!

Chiar de m-a întrebat ce mã frãmântã,
Ştia ce cred, ştia şi ce gândesc;
Şi, luând de la Genesa Cartea Sfântã
Îmi rãscoli ogorul sufletesc.

Cãci El ştia prea bine ce m-apasã
De-aceea-mi tâlcui Legi şi Profeţi,
Schimbând viaţa mea religioasã
Şi dându-i sensu-adevãratei vieţi.

Vorbea... şi Îi sorbeam orice idee
Şi lacrimi calde îmi curgeau pe-obraz;
Simţeam din plin cereasca Lui putere
Schimbând cu tact al gândului macaz.

Pe când ne-apropiam noi de cetate
Şi ne uimeam de tot ce ni s-a spus,
El S-a fãcut cã merge mai departe,
Dar şi sã stea S-a arãtat dispus.

"Rãmâi cu noi, Strãine, cãci e searã!
Sã-mpãrtãşim mai multe din Cuvânt...
Când ne vorbeşti, vedem atât de clarã
Legea lui Moise-n Noul Legãmânt!"

El a intrat atunci la noi în casã
Picioarele, umil i le-am spãlat.
L-am invitat sã stea cu noi la masã
N-a stat pe gânduri, ci a acceptat.

Pe când şedea la masã, luase pâinea
Şi luând-o, mulţumi lui Dumnezeu.
Cãci eu uitasem amãnuntu-acesta
Dar a fãcut-o EL în locul meu.

Pâinea frângând, mi-am şi adus aminte
De Minunatul şi cerescul Miel
Cu doar câteva zile înainte
Pâinea luând-o şi frângând la fel...

Priveam cu bucurie şi cu teamã
La tot ce face oaspetele meu,
Neştiind cã se consumã, mai cu seamã,
Al pãrtãşiei noastre apogeu.

Cãci mâna care îmi dãduse pâinea
Purta un semn. Şi l-am recunoscut.
„E Domnul!” am strigat. Dar El, pe datã,
Într-o clipitã a şi dispãrut.

Îndatã am plecat, în faptul serii,
Când noaptea se-aşternea peste pãmânt;
Cãci era ziua mare-a învierii
Când Domnul pe Satana L-a înfrânt.

I-am cãutat pe fraţi din casã-n casã,
Pe strãzile oraşului tãcut;
Gãsindu-i, le-arãtai ce se-ntâmplase
Şi cum la cinã L-am recunoscut.

☆ ☆ ☆

Din ziua ce-a fãcut deosebire
Şi fraţi fãcu din noi, cum bine ştim,
Emaus-ul, de-atunci e-o amintire
Cãci casa mea e în Ierusalim!