text Poezii crestine

Umil

de Valentin Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Umil și singur prin străini,
Cu crucea grea în spate,
Pe cap cu ramura de spini,
Isus şi azi străbate.

Şi lângă inima oricui
Se-opreşte El şi bate,
Dorind de-mpărăţia Lui
La toţi să facă parte.

Străbate drumuri şi cărări
Chemând făr' părtinire
Pe-oricine dintre patru zări
Să vină cu grăbire.

Să vină ca să ia din plin
Iertare, odihnă, viaţă,
Căci El, Isus, răbdat-a chin
Şi răni de spini pe faţă.

Răbdat-a-n palme răni de cui
Şi suliţă în coastă,
În mare suferinţa Lui
Pentru salvarea noastră.

... Şi spinii crunţi, cumplit Îl dor
Şi sângerânda rană
Şi totuşi merge călător,
Prin lumea cea orfană.

El merge să ne facă fraţi,
Cu Tatăl să ne-mpace,
De rău să fim noi dezlegați,
Umpluţi cu a Sa pace.

El merge ca să dea oricui
Învățături, povaţă,
Să dea din fericirea Lui
Din viaţa Lui, viaţă.

Să verse sânge pe Calvar,
Să facă ispăşirea,
Ca cine crede, să-aibă-n dar
Răsplată, mântuirea !

Iertat să-i fie-al său păcat
Și greşurile-i crunte,
Prin Isus cel crucificat
La Golgota, pe munte.

În scumpul sânge care-a curs
Să-şi spele tot trecutul,
Să facă-n braţul lui Isus
Vieţii, începutul.

Să facă ce va face El,
În locu-I de-L va pune:
Să stingă răul de-orice fel,
Voinţa să-I supună.

Să ducă viaţa lui, umil,
Smerită şi supusă,
Nevinovat ca un copil,
Cum Domnul său o duse.

Să facă tot pentru Isus
Ca drept recunoştinţă,
Că l-a iertat şi-n ceruri sus
Îi face locuinţa.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise