text Poezii crestine

Te știu

de Valentin Ilisoi
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Ilisoi
Te știu


Te știu pe Tine, Domn Cel Veșnic,
Te știu de când Te-am întâlnit
Că Tu ești Mare și Puternic
Și-n toate ești Nemărginit!

Te știu de când mi-ai dat un nume,
De când m-ai întalnit în drum,
Mi-ai spus să te urmez prin lume
Să pot să văd cât ești de bun.

Te știu de când, ca și o rază
Ai strălucit în dreptul meu
Și m-ai condus spre a Ta oază
Să văd că Tu ești Dumnezeu.

Te știu de când fiorul morții
S-a pus în calea mea chezaș,
Și am văzut cum cheia porții
E-n mâna Ta, și nu mă lași.

Te știu de când lovit de valuri
Credeam că n-am s-ajung la mal,
Căci nu vedeam lumini, nici faruri,
Dar Tu m-ai trecut peste val

Te știu de când mi-ai dat izbândă,
De când m-ai scos din greu talaz,
Când cel rău vrut-a să mă prindă
Să mă afunde în necaz.

Te știu, c-ai fost întotdeauna
Umbra ce m-a păzit mereu,
Și chiar dac-a venit furtuna,
Am fost sub adăpostul Tău.

Te știu de când mi-ai dat Tu harul
Să Te mai văd, să Te aud,
Și-am înțeles că Tu ești Farul
Și-n lupta grea doar Tu ești scut.

Te știu Isus, că Tu-mi ești Rege,
Tu-mi ești nădejdea pe pământ.
Tot ce e-n lume azi, va trece,
Doar Tu rămâi și-al Tău Cuvânt!

Aș vrea ca să Te știu mai bine,
Să Te cunosc cu-atât mai mult,
Încrederea să-Mi pun în Tine
Și doar de Tine să ascult!

Să Te cunosc în totul Tată,
Așa cum Tu m-ai cunoscut,
Cărarea să mi-o țin curată,
Să-Ți fiu supus, să-Ți fiu plăcut.

În brațul Tău îmi las trăirea,
S-am siguranța că-s al Tău,
Să gust ce este nemurirea
Când Te-oi vedea bun Dumnezeu!



Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise