text Poezii crestine

Tâlharii și Hristos.

de Horia Stănicel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Horia Stănicel
Tâlharii și Hristos.

Hristoase Doamne te uită la tâlharii,
Care te fură, te mint ca mai apoi să te ucidă,
Sunt printre ei și popi sau prefăcuți mișei,
Ce cățărați în vârful țării o guvernează strâmb,
O talhâresc o sărăcesc și o dezbină,
Și mai cu toții în inimă sunt doar atei.
Te uită Doamne după două mii de ani,
Cum omul se transformă în insectă criminală,
În loc să îți asculte dulcea Ta chemare,
Și te alungă fără să mai creadă,
Nici în iubire, Biserică sau în al Tău Har,
Dar nici în Mântuire sau vreo Taină,
Ce Tu pe toate le cobori din Cer.
Te uită Doamne cum dracii joacă nebunește,
Aduc desfrâu și nebunie dar și blesteme,
Și pe creștini ar vrea ca să-i omoare, să-i risipească,
Însă creștinii Tăi de moarte nu au teamă,
Și de aceea nici eu n-o să mă mai tem,
Când timpul nebuniei poate, al crimelor, apostaziei va cuprinde țara,
Și nu-i departe vremea aceea.
Dar totuși Te chem mai mereu Hristoase Doamne,
Nu ne lăsa în moartea rece,
Și nici căzuți blestemului etern,
Ca în povestea ce ne-ai spus-o,
La nunta fiului de Împărat,
Care alungă în întunericul făr' de sfârșit nuntașul ce nu purta cu demnitate,
Haina de nuntă cuvenită,
Căci da, chemarea era înaltă și măreață,
Deci și răspunsul pe măsură ar fi trebuit.
(Horia Stanicel 31 ian 2019).

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise