text Poezii crestine

Suntem străini, pribegi ce se trudesc

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: "Așadar noi suntem întotdeauna plini de încredere;
căci știm că dacă suntem acasă în trup, pribegim departe
de Domnul, pentru că umblăm prin credință nu prin vedere."
Amin! 2 Cor. 5:6-7.

Sunt un străin, pribeag ce se trudește
Cu pași mărunți și rari s-ajung-acasă;
E plin de râvnă duhul, dar trupul obosește
Sub povara anilor ce-i port și mă apasă.

E tare îngustă calea, în lumea de acum,
Că aici domnește necazul și durerea...
Dar trag nădejde că la sfârșit de drum
Pacea Domnului Isus mi-e mângâierea.

Dac-aș putea m-aș înălța într-o clipită
Să-mi dezlipesc odată trupul de pământ,
Dar încălțămintea mi-este încă prăfuită -
Ori, drumul către cer e atât de sfânt!

Am pornit târziu la drum, dar plin de râvnă
Și uitând ce-i înapoi m-arunc spre înainte,
Căci știu că viața viitoare cu Isus, atârnă
De cum vom face voia Cerescului Părinte.

De ce-i ce strigă "Doamne" e plin pământul,
Dar Doamne-Doamne de la noi așteaptă
Să ne supunem voii Lui, să împlinim Cuvântul,
Să fim creștini de Duh, creștini de faptă.

Noi știm că păcatele ne-au fost iertate
Și șterse din cartea de aducere aminte;
Greșelile ce le-am făcut au fost uitate -
Iar astăzi, harul Său ne stă înainte.

Că Dumnezeul păcii, în marea Sa îndurare -
Prin Fiul Său ne-a dat o cale a mântuirii;
Cu dragoste și milă Isus ne-a dăruit iertare
Azi, purtându-ne spre cer pe căile iubirii.

Spre cer, mai sus de-un răsărit de soare
Și dincolo de locul soarelui apune -
Acolo-i veșnica Împărăție fără de hotare
În care toți vom fi o singură națiune.

Suntem străini, pribegi ce se trudesc
S-ajungă iar acasă, în țara cea de sus,
În veșnica Împărăție a a Tatălui ceresc
Unde un loc la toți ne-a pregătit Isus.
Amin!

Alba Iulia 5 octombrie 2019.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise