Stânca mântuirii

Să stai pe stânca mântuirii,
Senin, voios şi neclintit,
Chiar când stihiile naturii,
Pornite din hotarul firii,
Dezlănţuitu-s-ar cumplit.

Să stai sub adăpost de sânge,
Statornic, bine-ncredinţat.
Când cugetul rănit se frânge,
Şi inima de-amar îţi plânge,
Tu scapi prin Cel crucificat.

Să stai la umbra Celui veşnic,
Odihna Lui să-ţi fie scut,
De sunt văpăi, de-i întuneric,
Prădat de-ai fi de cel puternic,
Să nu te uiţi la ce-ai pierdut.

Să stai la post în vremuri grele,
Nu dând la bir cu cei ce fug,
Ci mută-ţi cuibul între stele
Lumină dând şi tu ca ele,
Tu ai viaţă din belşug.

Să stai în strânsă legătură
Ca mădular în trupul Lui,
Şi-n dragoste fără măsură,
Cu-a Duhului Sfânt armătură
Ca fiu al cerului.

Chiar dacă tremuri în furtună
De val, de vânt vijelios,
Deasupra ta stă-ntinsă-o mână
De cui străpunsă, dar stăpână
E mâna tare-a lui Hristos.