Spre muntele lui Cristos, spre comoară

Ții minte cum eram eu, Domnul meu,
Când nu Te cunoșteam? Neînțărcată,
Sorbeam lapte livresc, lumesc, mereu,
Sau adormeam –de muzici fascinată...

Și îmi doream o viață de roman-
Cu aventuri, călătorii, mistere,
Cu dragoste, cum doar în film vedeam:
Tezaurul găsit printre himere..

Din temnița păcatului și-a firii
Cu suflet, duh și trup am evadat,
Căci am crezut în taina mântuirii
Și în comoara ce-n rai mi-ai păstrat...

De la sfântu-ți martir, ca o diată,
Aveam harta comorii din insulă,
Și-n marea lumii n-am fost înecată,
La Biblie priveam ca la busolă!

Spre-ostrovul cu comoara, munte sfânt,
Plutim cu toți, prin valuri și furtuni,
Știm că e-ascunsă, tainic, în pământ:
O moștenim prin sacre promisiuni.

În lume revenim îmbogățiți
În minte, duh, cu inima de aur,
Noi prinți moștenitori am fost numiți
De Tatăl ce ne-a dat un sfânt tezaur....

Cui ne întreabă: „Unde-i Eldorado?;
Prin ce miracol v-ați înnobilat?”
Răspundem: „Prin Isus! În Monte-Cristo,
Prin har, tezaurul l-am dezgropat!

Ierusalim de aur pur adastă
În cer, sclipind de pietre prețioase,
Este clădit de Mire, Ce revine
Să ne răpească-n haine de Mireasă”.