Plină-mi fie ființa de-a zorilor lumină

Spune:

Plină-mi fie ființa,
De-a zorilor lumină,
Iar noaptea, suferința,
Aici. să nu mai vină.

Rămâne doar credința,
Și-a sfinților lumină,
Frumoasă-i biruința,
Acum și-n veci să țină!



Nu uita:

Acest gând să te însoțească,
În orice zi cât vei trăi,
Iubirea să te-nsuflețească,
Când vei pleca și vei veni.



Iar acum,

E-atâta de plăcut ca să simți mângâierea,
Ce se revarsă peste tine iubitoare,
Dar cât e de frumos să vezi zburând durerea,
Când tocmai te gândeai că aripi n-are.

În tine sau in alții, nu vrei să te încrezi,
Pe oameni, vai sărmanii, să nu te mai bazezi,
Doar În Tatăl Cel Din Ceruri și În Isus să crezi,
Și rămâi în smerenie, aceasta o datorezi.

Din norii de mândrie primit-ai tu trezire,
Vai, abur de trufie, revino-ți din uimire,
Sorbește acuma mierea și dulcea Lui iubire,
Hrănește-te de-a pururi cu-această fericire!


Ioan
Primavara anului 1999