text Poezii crestine

Parte noastră la evanghelie

de Constantin Sferciuc
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc

Este un nou început la toate, şi când lucrarea se termină
E–o bucurie mare când sunt făcute în adevăr şi în lumină
Toate se zidesc prin Cuvântul Sfânt, creator, al Lui Dumnezeu
Şi rămân zidite în Adevăr şi harul Său le înnoieşte mereu.

Noi avem cu El parte şi menire, şi muncim, şi ne luptăm
Şă ne păstrăm înaintea Lui cât mai plăcuţi, şi să purtăm
Evanghelia pe unde mergem în diferite ţinuturi şi ţări
Şi ducem lumina adevărului Său, prin cuvânt şi prin cântări,

Şi prin faptele noastre ce Dumnezeu de mult ni le-a pregătit
Prin viaţa noastră căci jertfa Sa pe cruce pe toţi ne-a mântuit
Lucrările Sale sunt multe şi lucrătorii uneori sunt rari şi puţini
Ca să-i mântuiască pe păcătoşi, pe cei necredincioşi şi străini.

Căci lucrând împreună cu Dumnezeu aici ai mari răsplătiri
Pe pământ şi acolo în cer te aşteaptă odihna cu ale ei moşteniri
Căci Dumnezeu este bun, bogat în îndurare, şi răsplăteşte
Pe toţi aceia care cred în El, Dumnezeu le dă căci îi iubeşte.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Unde a fost Biserica adevărată pînă cînd au apărut protestanţii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Însuşi Mântuitorul în Sfânta Scriptură ne spune despre Biserica lui Hristos că “porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18). Unde, conform învăţătu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce ne rugăm dacă Dumnezeu este omniprezent şi omnipotent?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Dacă Dumnezeu este omniprezent și omnipotent, care este scopul rugăciunii? Nu e ca și cum L-am jigni, rugându-ne unor icoane, dacă El știe tot ce gân...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce şanse de mântuire are omul născut în altă religie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce șanse la mântuire are un copil si ulterior adult care se naște in alta religie decât cea creștină, ca budiști, musulmani etc., de vreme ce de când...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce semnifică pomul cunoştinţei binelui şi răului şi pomul vieţii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce semnifică pomul cunoștinței binelui și răului din care primii oameni au mâncat? Dar cel al vieții veșnice?Aceşti doi pomi semnifică exact ceea ce...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au fost în evul mediu toţi creştinii idolatri prin închinarea la icoane?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În evul mediu nu au existat iconoclaşti (în afară de sec.VIII-IX), iar voi spuneţi că cinstirea icoanelor e idolatrie, deci în evul mediu toţi au fos...

"Cinci motive pentru care nu cred în teoria evoluţionistă"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule preot Filat, îmi puteți da 5 motive pentru care nu credeți in evoluționism?Da, bineînţeles. Ca să nu mergem prea departe, să ne oprim doar la...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este credinţa în Dumnezeu o chestiune intimă care nu trebuie mărturisită altora?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unul din cunoscuții mei, care m-au criticat că le tot trimit emailuri religioase, mi-a replicat, zicând că credința sau nu în Dumnezeu este o chestiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A greşit Dumitru Cornilescu când a tradus ”naştere din nou” în Evanghelia după Ioan 3:3?"
Categorie: Raspunsuri biblice  A greşit Dumitru Cornilescu când a tradus ”naştere din nou” în EvangheliaPrintre comentariile plasate pe http://www.moldovacrestina.md a fost pus şi o nouă înv...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu a creat păsările în aceeaşi zi cu fiinţele mării?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:” De ce credeţi că a creat Dumnezeu păsările în aceeaşi zi cu fiinţele din mediul acvatic? Toate celelalte animale terestre afara de om le-a creat in...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise