text Poezii crestine

Nu te îndoi

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!
Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El
este și răsplătește pe cel ce-L caută."" Amin! Evrei 11:6.

Este greu să treci prin vale
Și să ajungi în cuptor,
Mersul tău, pășind pe cale,
Parcă-i mai șovăitor.

Că necazul, suferința,
Te fac să te îndoiești...
O, mărește-ne credința
Și în ea să ne întărești.

Căci omul care se îndoiește
Seamănă cu-al mării val,
Dus de vânt, el hoinărește
Rătăcind din mal în mal.

Psalmistul avea să spună
Că Domnului Îi sunt urâți
Cei pe calea de minciună
Și oamenii nehotărâți.

Fiindcă Domnului nu-i place
Să te îndoiești cu ușurință,
Ci vrea ca orișice vom face
Noi să facem cu credință.

Cu credința celor sfinți
Să ne fie închinarea;
Iar rugăciunile fierbinți -
Și din inimă cântarea.

Și orice lucru cu putință -
Că-i ușor ori este greu,
De-i făcut fără credință
Nu-i plăcut lui Dumnezeu.

Deci, ridică mâini curate
Fără a te îndoi deloc
Și Dumnezeu te poate scoate
Din orice cuptor de foc.

Și ai deplină încredințare
În Cel ce este credincios;
El ne-a făcut mădulare
Vii în Trupul lui Hristos.

Nu te îndoi vreodată
De credincioșia Lui,
El nu-Și leapădă niciodată
Un mădular din Trupul Lui.

El a spus pentru oricine -
Și pentru tine, bunăoară:
"Pe cel ce vine la Mine
Nu-l voi izgoni afară,

Ci, pentru credința arătată
Viață veșnică-i voi da
Și nimenea nu o să poată
Să-l smulgă din mâna Mea."

Însuși Dumnezeu Preasfântul,
Tatăl Domnului Isus -
Când a insuflat Cuvântul,
Despre aleșii lui a spus:

"Nicidecum n-am să îi las,
Cu nici un chip nu-i părăsesc
Pe acei care-au rămas
Credincioși și Mă iubesc."

Cântă în ceruri îngerii
"Mare-I Domnul Îndurării!
Dintr-o Vale a Plângerii
Face un Munte-al Închinării,"
Amin!
Castelldefels 2 mai 2019

Cele mai recente resurse creștine scrise

"CREDINȚA ȘI MANIFESTĂRILE EI-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseTextul Biblic la slujba din această zi este din II Impărați cap 5 ;14.(S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Clipe ,ceasuri,zile ani-predica scrisa" Predici crestine
 Categorie: predici scriseEste de fapt ,viata noastra,viata care D-zeu o da fiecaruia din noi,viata care de la nastere se scurge prin ,clipe,ceasuri,zile ,ani.Viata este un dar de la Dzeu,ani sun...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"La marea Tiberiadei-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseO mare parte din activitatea Mesianică , Domnul Isus a petrecut-o în zona mării Tiberiadei s-au Lacul Tiberiada, Yam Kinneret în ebraică .-aici Domnul Isus a prezentat multe d...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Sarbătoare creștina-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Luna decembrie a fiecărui an este luna cea mai agitată,aproape pe întreg mapamondul,motivul agitației ar spune mulți ,sărbătorile de iarnă ,dar nu sărbă...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Umplerea cu Duhul Sfint,puterea vegheri-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseSuntem îndemnați de cuvîntul Scripturii să ne rugăm neîncetat comf cu 1 Tes 5;17  Rugaţi-vă neîncetat. De cele mai multe ori ceea ce ar trebuii să fie un atu al creștinul...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"BISERICA CINZECIMII-BISERICA LUI ISUS-predici scrise" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiți frați și surori:Este un timp favorabil adîncirii privirii ,și minții noastre mai adînc în cuvîntul scripturii,există multe lucruri comune confesiunilor religiei creștin...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea este ca o primavară!-predica scrisa" Predici crestine
Categoria: predici scriseLa sfirșitul lunii februarie în curtea casei mele au aparut primii ghiocei, după iarna scurtă și geroasă ,iarna care aduce întotdeauna aîtea probleme ,cînd ți se pare ca viața...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"REVENIREA DOMNULUI ISUS-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseRevenirea Domnului Isus ,este un domeniu escatologic care nu poate avea la bază decît Cuvîntul Scripturii,îmbinat fiind cu observația ,caracterizată prin cunoasterea timpului...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"VEDENIILE DAU INCREDERE IN DUMNEZEU-predica scrisa" Predici crestine
Categorie: predici scriseIubiti frati si surori: În cartea lui Isaia în cap 6, pasajul Biblic de la 1;8 Dumnezeu se prezintă prorocului printr-o vedenie, aratată cu  un scop anume.  &nb...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Pildele Domnului Isus-pildele lui Isus" Pildelele lui Isus
Categorie: pildele lui IsusDESPRE PILDECel mai mare Învatator al tuturor timpurilor Domnul Isus Cristos a ales ca în unele ocazi,si cu anumite scopuri ,fie ca vorbea publicului,s-au in cercul restrins...
de Marga Buhus 17 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise