Lutul și Olarul...

…Lutul gemea… în Mâna creatoare…
Plângea cu amar… Sunt numai o țărână
Destul!... Căci orice colțișor mă doare!
Ce vrei să faci?... Sunt doar un bulgăre de tină.

Eu nu mai pot!… Oprește-te!… Am obosit!…
Și oftând… se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... Ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau să fiu de tine modelată.

'Încă puțin!'… 'Așteaptă!'… meșterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculți… să fii supus…
Tu pentru mine ești vasul cel mai prețios.

…Și el… a răsuflat cu ușurare…
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, 'Mă frige!… eu nu mai am răbdare!…
Sunt fără vlagă!!!'… Şi strigătul a încetat…

…El l-a scos din zgură… și l-a șlefuit…
I-a făcut și lui… în atelier un loc…
Cu argint și aur… apoi l-a poleit…
'Să fii mai trainic… trebuie să treci prin foc!'

…Așa Eu te-am văzut în visurile mele…
În culori frumoase… cu linii de smarald
Să strălucești la soare… și-n licărit de stele…
'Mă bucur!'... șopti Olarul cu un zâmbet cald.

Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri… o tină fără formă a fost…
Este bine ca drumul tău… smerit să-l sui
Să lupți cu Acel ce te-a creat nu are rost.

*******