text Poezii crestine

Lupta pământeasca

de Timotei Lucuş
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Timotei Lucuş
Lupta pământească


Stăteam culcat pe patul mântuirii
Cugetând la tot ce-i drept şi sfânt;
Căutăm să nu ascult de glasul firii
Ci să trăiesc curat, pe acest pământ.

În mine se dădea o mare bătălie:
Duhul lupta cu firea cea de lut
Aceasta astupa sfânta făclie
Iar duhul, avea rugăciunea scut

Când aplecam genunchii istoviţi
Şi ridicam ochii spre al treilea cer
Primeam puterea celor fericiţi
Şi mângâiere dulce să nu pier...

În inima, simţeam o încurajare
Ca să înaintez spre nevăzut
Şi-n gândul nesfârşit, eliberare,
De tot ce-i murdar şi decăzut.

Acum mă simt ca fulgul de uşor
Dar ştiu c-au să mai vină valuri...
Vrând să-mi frângă aripile-n zbor
Ca să n-ajung în sfintele meleaguri.

Eu ştiu că lupta parcă-i nesfârşită -
Şi zici că noaptea nu se mai sfârşeşte
Dar dacă vreau s-ajung în ţara strălucită
Trebuie să ascult de Cel ce mă întăreşte.

Şi stând în rugăciune şi Cuvânt,
Voi birui glasul firii pământeşti
N-am să mai simt dorul de pământ
Când voi intra în slăvile cereşti.

Amin!!









Cele mai recente resurse creștine scrise

"Educația Creștină:școli de stat sau educație centrată pe creșterea valorilor spirituale?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Instituțiile educaționale de stat se află într-o profundă criză care a apărut nu neapărat din cauza remunerației slabe sau a lipsei personalului calificat, ci...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze creștinii când Numele lui Dumnezeu este hulit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Acest articol este despre hula la adresa lui Dumnezeu – cum să procedeze creștinii? L-am scris în baza întrebării ce mi-a fost adresată:Referindu-se la homosex...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit creștinului să rezolve temele pentru colegi la școală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este rău să rezolv lucrările de laborator ale colegilor de clasă în schimbul banilor? Pentru mine nu este greu să fac acest lucru. Până acum au venit...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când îți pare rău că ai declarat pe hoți la poliție?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea: Mi s-a furat telefonul pe stradă de niște copii de 14 și 15 ani. Ieri am fost la poliție, i-am recunoscut și telefonul mi-a fost înapoiat. Din...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce creștinii vorbesc mai mult despre Isus decât despre Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: De ce în lumea creștină, se pare că, focusul este mai mult pe Isus decât pe Dumnezeu? Într-adevăr, Isus (fiind Dumnezeu) a murit pentru păcatel...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când surorile te nedreptățesc luându-ți partea de moștenire?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Vă rog să mă sfătuiți cu privire la următoarea situație. Părinții meu au decedat și am rămas trei copii (eu, băiat, la mijloc, și două surori)....
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să te eliberezi de frica duhurilor necurate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Problema mea este că am dezvoltat o frică de tot ce-i legat de cel necurat. Până nu demult aveam o frică îngrozitoare când auzeam despre oameni...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unei femei divorțul și recăsătorirea dacă soțul a fost condamnat pe viață?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: M-am căsătorit devreme și am născut doi copii, dar s-a întâmplat o nenorocire – soțul a comis o infracțiune și a fost condamnat la închisoare p...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea infinită"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Isus le-a zis: „Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va fi înviat“. Ei s-au întristat foarte tare.”&nb...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când concubina merge cu copilul la altă confesiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Aș avea o nelămurire: sunt într-o relație cam chinuită, relație din care a rezultat un copil, respectiv o fetiță de care amândoi avem grijă, pentru c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise